Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi-cos de gunoi

Un cititor al Dorohoi News, un dorohoian, ne-a trimis pe adresa redacţiei o sesizare, pe care o redăm integral:

„Vă scriu dumneavoastră, redacţiei DorohoiNews, pentru că în altă parte nu ştiu cui m-aş putea adresa, poate aici autorităţile văd cu alţi ochi, când facem „de tot râsul” dorohoienii.
Încep prin a vă relata: Acum 2-3 zile, mă deplasam înspre centrul oraşului. La Podul Botoşani, în sensul giratoriu, lângă Marelbo, coşul de gunoi stradal era plin cu saci de gunoi casnic. Am vrut să văd şi a doua zi dacă coşul este iar plin şi am constatat că un locatar, probabil din zonă, are un obicei de a lăsa gunoiul fără nici un pic de reţinere. Cum aş putea să numesc fapta aceasta? Nesimţire? Hmm...puţin spus! Sunt atâtea containere de gunoi în oraşul ăsta, special amenajate pentru locatarii blocurilor, (cei ce stau la casa beneficiază de pubelă de la primărie care odată la câteva zile o scot în faţa porţii şi trec cei de la Serviciul Public Local şi o ridică). Dragă dorohoianule, şi toţi cei ce procedaţi la fel ca aceasta, coşurile de gunoi stradal sunt pentru a arunca în ele gunoaie precum: un ambalaj de la un pachet de biscuiţi, chiştoacele de la ţigări, ambalajele de la orice aliment, gumele de mestecat (care apropo, săracele pavele din oraş, câte gume de mestecat au pe ele), orice ambalaj sau gunoi de dimensiune mică, NU pungi pline de gunoi casnic! Trăim într-un oraş, care cât de cât a prins un contur şi o imagine de “oraş european”, şi mai avem pretenţii să ni se facă tot felul de investiţii în oraş? Oamenii ca dumneavoastră fac oraşul de râs!  Aşadar, mă mir că nu aruncaţi gunoiul pe geam, direct pe trotuar, că doar trebuie să vină angajaţii de la salubrizare să vă ridice pungile pline de gunoi, care ar trebui se se arunce la container, nu în coşurile stradale de gunoi care sunt amplasate pe trotuar, ce să mai zic în cazul dumneavoastră chiar în centrul oraşului, la sensul giratoriu! Ruşine încă odată! Sper că organele competente de aceste nereguli să ia odată şi odată măsuri!”


NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi-cos de gunoiDorohoi-cos de gunoi (2)Dorohoi-cos de gunoi (3)
DorohoiNews.ro, 14-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro