Primim la redacție – Strigăt de disperare al unor cetățeni din Dorohoi – FOTO

17 mar. 2021, Primim la redactie
Primim la redacție – Strigăt de disperare al unor cetățeni din Dorohoi – FOTO

Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o sesizare venită din partea unui cititor al publicaţiei noastre, cu dorința de a fi publicată pe site-ul nostru.

Redăm integral acest text:

„Vin în numele unui grup de cetățeni care locuim pe strada Oborul Nou din Dorohoi. După mulți ani în care ne-am chinuit cu bidoane și cărucioare pentru a ne aproviziona cu apă de pe alte străzi, deoarece fântânile erau secate iar pe timp ploios apa nu era bună de consum, am primit cu mare bucurie faptul că ni se va pune și nouă apă și canalizare. Dar curând bucuria s-a schimbat în întristare. În luna noiembrie am fost anunțați că s-a dat drumul la canalizare, dar aceasta s-a înfundat curând. Imediat s-au umplut tuburile de canalizare, pentru că pompa a fost oprită. Am luat legătura cu mai multe autorități îndatorate să ia măsuri. De la constructor, canal Dorohoi, dispecerat canal Botoșani, la primărie și alții. Din decembrie și până acum 2-3 săptămâni au venit de 2 ori câțiva muncitori cu o pompă de mână, au scos câțiva centimetri de apă din canal și au plecat. La câteva zile iar ieșea mizeria pe stradă. Acum căminele din stradă și curțile oamenilor sunt pline cu materii fecale, chiar și căminul unde este contorul de apă este plin cu apă murdară. Toaletele s-au înfundat pentru că nu mai are loc de evacuare. Prin aceasta ne exprimăm strigătul de disperare, poate face cineva ceva. Menționez că printre cei afectați sunt persoane în vârstă, bolnave, cu grad 1 și 2 de handicap sau singure.”

NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

Reamintim cititorilor noştri, dacă sunteţi martorul unor evenimente importante, vă rugăm să ne contactaţi la Tel: 0749.877.802 sau Email: [email protected]

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (3)