Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Mihai Eminescu-Dorohoi

Un cititor al Dorohoi News, ne-a trimis pe adresa redacţiei o sesizare cu privire la batjocorirea statuii lui Mihai Eminescu, statuie situată în parcul din centrul oraşului. Ne-am deplasat în parc pentru a constata şi fotografia cele relatate.

„La începutul sesizării mele, vă propun un fragment din lucrarea „Eminescu” de Mihail Sadoveanu: „Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii acestui neam, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii, în viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neîntrecute până astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori nouă şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit.”  Iată că, acum, când mai sunt câteva zile până la sărbătorirea în întreaga ţară, a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – n.r.), fiind în trecere prin parc, am văzut pe statuia lui Eminescu, coji de ouă. Iniţial, nu am crezut, am zis în sinea mea – NU se poate ! M-am apropiat… era adevărat, un necioplit a batjocorit statuia. Cât de lipsit de bun simţ trebuie să fie cineva, să premediteze o astfel de acţiune ? Să îşi pună oul în buzunar… să se deplaseze în parc… pentru ce ? Să se fălească faţă de colegi şi prieteni ? Încotro ne îndreptam ? La ce să ne aşteptăm în viitor ? A fost un elev, sau mai mulţi, de clasele I – VIII ? A fost un elev, sau mai mulţi, de liceu ? A fost un „pierde vară” ? Indiferent cine a fost, e de-al nostru, familia lui… profesorii lui… nu l-au educat. „Cine fura azi un ou, mâine va fura un bou.”, spune un proverb, era necesar să sustragă din casă un ou ? Ori poate a cerut: Mama, pot să stric un ou un capul lui Eminescu ? Închei cu 2-3 versuri tot de Eminescu - Astăzi chiar de m-aş întoarce / A-nţelege n-o mai pot.../ Unde eşti, copilărie (…).”

NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Mihai Eminescu-DorohoiMihai Eminescu-Dorohoi (2)Mihai Eminescu-Dorohoi (3)Mihai Eminescu-Dorohoi (4)Mihai Eminescu-Dorohoi (5)
DorohoiNews.ro, 14-01-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro