Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi

O nouă sesizare a fost primită pe adresa redacţiei Dorohoi News, sesizare venită din partea unui locuitor în Cartierul Plevna, care ne sesizează faptul că, pe strada Duzilor (în apropiere de Aleea Narciselor), „o pungă de gunoi sfidează trecătorii”.

Redăm integral acest text: „Mare e grădina lui Dumnezeu şi mulţi nenorociţi ne sunt vecini. Într-un oraş care se doreşte a fi european, într-un cartier care a adunat fel de fel de oameni, pe strada Duzilor, în omătul de un alb imaculat, o pungă de gunoi sfidează trecătorii. Cârcotaşi o să spună – Şi ce dacă ? O să îmi permit să-i contrazic. Dacă mai erau câţiva paşi până la buncăre, poate nu sesizam gunoiul aruncat la întâmplare, oricum, în preajma tomberoanelor este mizerie (şi asta este o problemă – dar nu o aduc în discuţie acum). Alţii o să gândească că este gestul unui copil zgribulit de frig care nu a mai ajuns la locul special amenajat. Nici aşa dacă ar fi nu este admis, legea nescrisă a bunului simţ nu trebuie să permită aruncarea la întâmplare a gunoiului menajer. Odată cu topirea zăpezii, zăpada care acum maschează nesimţirea şi lipsa educaţiei, o să mai apară astfel de cazuri. Chiar nu putem avea un oraş curat ? Nimeni nu se implică ? Mă adresez acum, strict redacţiei Dorohoi News: „Principala atribuţie a poliţiei locale este aceea de menţinere a ordinii şi liniştii publice ori de câte ori cetăţenii semnalează nereguli legate de aceste aspecte de convieţuire sau când poliţia intervine direct pentru rezolvarea unor astfel de situaţii.” Eu, acum, anonim este drept, semnalez aceasta neregulă şi îl întreb pe domnnul primar - Este ruşinos să se caute în punga de gunoi, o factură (de apă / de gaz / de telefonie), un indiciu care să ducă la depistarea autorului ? Vă bateţi cu pavelele în piept că aţi făcut… ca o să faceţi… Când o să aflăm că, în urma „vigilenţei” celor de la Poliţia Locală au fost amendate un număr de… persoane pentru nepăstrarea curăţeniei ?”

Noi, redacţia Dorohoi News, nu suntem organe de anchetă şi nu putem să vă prezentăm autorul acestei „infracţiuni” care ţine de „cei 7 ani de acasă”, nici nu putem rezolva toate problemele care apar în oraşul nostru, dar, împreună cu dumneavoastră, cititorii noştrii, încercam să punem umărul la aşezarea lucrurilor pe un făgaş normal.

NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DorohoiDorohoi (2)Dorohoi (3)
DorohoiNews.ro, 03-02-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro