Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

friciti-cei-milostivi-ca-aceia-se-vor-milui

Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, un mesaj din partea unui cititor care se adresează dumneavoastră prin intermediul nostru.

Redăm integral acest text:

După cum ne purtăm cu fiii Lui Dumnezeu, tot astfel se va purta şi Dumnezeu cu noi. Milă pentru milă. Dar multa milostivire dumnezeiască este cu mult mai mare decât milostivirea oamenilor. „Aceştia vor primi însutit", le-a spus Domnul celor milostivi. Milostivirea este o virtute îndoită: personală şi socială. Suntem milostivi şi faţă de noi înşine, atunci când nu uităm de sufletul nostru şi de mântuirea lui. Egoismul, răzbunarea şi cruzimea sunt vrăjmaşii milostivirii.

Dumnezeu lucrează prin noi, oamenii, atunci când noi ne străduim să facem Voia Lui. O bătrână din urbea noastră, ca în multe cazuri similare, din păcate şi în ţară, în loc să fie îngrijită de fiica pe care a crescut-o, este părăsită de aceasta, deşi ştia că are 83 de ani, că-i neputincioasă, bolnavă şi că-i este singura moştenitoare directă! Mereu se căina bătrâna de singurătatea ce-o înspăimânta, cu atât mai mult cu cât de câteva ori nişte vecine binevoitoare au internat-o în spital, unde n-a putut sta mai mult de câteva zile, din lipsă de spaţiu. Gândul că n-are cine s-o ajute în gospodărie, să-i cumpere medicamente şi teama că nu se va putea descurca la iarnă o îngrozeau.

Dar iată că bunul Dumnezeu îi dă cuiva ideea să-i caute, prin intermediul site-ului de ştiri „Dorohoi News”, o familie nevoiaşă pe care s-o găzduiască gratuit, numai pentru a-i alina singurătatea şi a o ajuta în gospodărie. Şi tot bunul Dumnezeu a rânduit ca, dintre familiile care au văzut anunţul, s-o găsească tocmai o tânără pereche de logodnici care chiar aveau nevoie de o locuinţă!

Faptul că doar unul dintre soţi lucrează, celălalt provenind de la un centru de plasament, îi dă o stare de mulţumire bătrânei care ştie că astfel face şi un act de milostenie! Iar tinerii sunt cât se poate de încântaţi că au găsit o gazdă care-i ţine pe gratis şi pe care pot s-o ajute, alinându-i bătrâneţea umbrită de singurătate şi de suferinţa fizică şi psihică! Toate mulţumirile şi recunoştinţa iniţiatorilor publicației on-line www.dorohoinews.ro care, pe lângă informarea dorohoienilor cu diverse ştiri interesante, iată aduc unora şi bucurie şi linişte sufletească!

Fie ca exemplul de umanitarism profund al bătrânei să fie urmat de cât mai mulţi dintre noi, oamenii! Singura salvare a omenirii este, de fapt, bunătatea reciprocă sinceră dintre semeni!

Un suflet de dorohoian!

Reamintim cititorilor noşti, dacă sunteţi martorul unor evenimente importante, vă rugăm să ne contactaţi la Tel: 0740711811 sau Email: [email protected]

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

friciti-cei-milostivi-ca-aceia-se-vor-milui
DorohoiNews.ro, 12-07-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro