Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cimitirul eternitatea dorohoi

Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o sesizare venită din partea unui cititor al publicaţiei noastre, cu dorinţa de a fi publicată pe site-ul nostru.

Redăm integral acest text:

În ultimii ani, oraşul Dorohoi este supus unor transformări la care mulţi dintre noi doar am visat. Desigur, acum şi posibilităţile sunt altele, mai ales de când ţara noastră beneficiază de fonduri europene.
  
Dar, pentru a ajunge aici, au fost şi alţi OAMENI de bine care au dorit să facă din oraşul Dorohoi un loc atractiv. Unii au reuşit să rămână veşnic în memoria dorohoienilor prin realizările lor. Printre aceştia  îl amintim aici pe avocatul Gheorghe Marcu, fost şi primar al oraşului, autorul construirii clădirii primăriei de pe strada Grigore Ghica, actualmente în renovare, principalul ctitor al parcului „Aurora” situat lângă Muzeul de ştiinţe naturale. După el, avocatul, senatorul, deputatul şi primarul Gheorghe Gh. Burghele, a fost un neobosit promotor pentru emanciparea Dorohoiului, despre a cărui activitate în folosul oraşului s-ar putea vorbi la nesfârşit.
  
Un alt primar, avocatul Vasile Calcântraur, fost şi el deputat şi senator,a realizat primele trotuare în Dorohoi. Tot el a susţinut cu tărie în parlamentul ţării construirea localului pentru gimnaziul de băieţi „Gr.Ghica VV”.
  
Un alt dorohoian, fost prefect şi deputat de Dorohoi, Alexandru Văsescu-filantrop, a susţinut financiar repararea Bisericuţei de Lemn „Adormirea Maicii Domnului”, a donat casa sa pentru un local de şcoală. A iubit atât de mult oraşul Dorohoi, încât, în anul 1925, când a decedat la Paris, în testamentul său a specificat să fie înmormântat la Dorohoi condiţie ce i-a fost respectată.
  
Toţi aceştia şi-au avut locul de veci în cimitirul Eternitatea din oraşul nostru. Subliniez că „şi-au avut”, căci printr-o acţiune samavolnică, locurile de veci ale acestor importante personalităţi au dispărut. În locul lor au apărut alte nume, probabil ale unora care le-au cumpărat.
  
În alte oraşe, la poarta cimitirului stă afişată o tăbliţă în care suntem informaţi că „aici îşi dorm somnul de veci mari personalităţi ale oraşului...”, sunt numiţi şi însoţiţi de fotografia lor, specificându-se şi de ce sunt importanţi.
  
La Dorohoi însă, masacrul de negare a personalităţilor continuă. În curând, probabil, dacă nimeni nu se sesizează, vom constata cu regret şi dispariţia locurilor de veci ale părintelui Dumitru Furtună, a părintelui Constantin Ciocoiu, ale generalilor C. Ilasievici şi  Barozzi, a tatălui lui George Enescu, a familiei Oniţă care au ghinionul de a se afla mai în centrul cimitirului. Oare cine se face vinovat de aceste distrugeri ?
  
Dumnezeu să-i ierte pe cei vinovaţi, dar oamenii de bine nu-i vor ierta niciodată!


NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cimitirul eternitatea dorohoi
DorohoiNews.ro, 11-08-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează șofer. Pentru detalii va așteptăm la sediu pe str. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro