Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

inchisoare-CIA

Procurori militari americani au aflat în acest an despre un număr impresionant de fotografii - circa 14.000 - de la închisorile secrete ale Agenției Centrale de Informații (CIA) de pe teritoriul altor țări, inclusiv din România, în timp ce analizau materialul strâns pentru ancheta Senatului SUA privind programul de interogare al CIA a suspecților de terorism, au declarat oficiali americani, relatează Washington Post.

Imaginile, în format electronic, prezintă cadre din interiorul și exteriorul închisorilor în care CIA a reținut suspecți Al-Qaida după atentatele de la 11 septembrie din SUA, însă nu prezintă interogatorii ale deținuților, inclusiv torturarea unor suspecți care au fost supuși unor tehnici brutale, precum simularea înecului.

Cele mai multe fotografii prezintă închisori secrete din Thailanda, Afganistan și Polonia. Există mai puține fotografii de la închisorile din România și Lituania, care au fost folosite printre ultimele, înainte de a fi închise în 2006.

În imagini se pot vedea deținuți dezbrăcați în timpul transportului, au afirmat oficiali americani, care au făcut aceste declarații sub rezerva anonimatului. Fotografiile arată de asemenea membri ai personalului CIA și ai serviciilor de informații străine, precum și pe psihologii Bruce Jessen și James Mitchell, doi dintre arhitecții programului de interogare.

Washington Post afirmă că guvernul american se va opune probabil oricărei solicitări de a preda fotografii cu ofițeri CIA sau alți membri ai personalului, argumentând că securitatea acestora ar putea fi pusa în pericol. Sursa: agerpres.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

inchisoare-CIA
DorohoiNews.ro, 29-06-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro