Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Alerta radioactiva la granita României

Nivelul de radioactivitate în jurul centralei de la Cernobîl a crescut alarmant, iar în prezent este de 10 ori peste limită. Cauza o reprezintă incendiile de vegetaţie. Anunţul a fost făcut de autorităţile de la Kiev.

Nivelul radiaţiilor de la Cernobîl este de 10 ori mai mare decât limita normală. Măsurătorile nivelului de radiaţii au fost făcute de către inspectorii specializaţi în domeniu în zona de excluziune. Această creştere a nivelului de radiaţii a fost provocată de incendii masive în zona reactorului nuclar avariat, potrivit rt.com.

Zona din jurul reactorului nuclear avariat de la Cernobîl, Poleskoie, este contaminată cu Cesiu-137. Concentraţiile acestui element radioactiv au atins ceea ce experţii numesc "secvenţă peste normă" - adică un nivel de radioactivitate foarte ridicat, potrivit SNRI (Inspectoratul pentru Sectorul Nuclear de Stat al Ucrainei).

Cesiu 137 este unul dintre cele mai periculoase elemente nucleare, iar concentraţiile acestei substanţe radioactive care se acumulează în organismul uman duc la leucemie şi diferite tipuri de boli canceroase, au avertizat experţii.

SNRI a realizat o hartă cu rezultatele monitorizării situaţiei, accesibilă online. Potrivit rt.com, care citează oficialităţi ucrainene, incendiul a cuprins aproximativ 130 de hectare din jurul reactorului avariat.

Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă al Ucrainei a informat că incendiul produs marţi a fost pus sub control, dar că focul nu ar fi fost stins în totalitate. 117 pompieri şi 24 de unităţi cu echipament de stins incendii se află la locul dezastrului.

Cele mai periculoase particule radioactive sunt cele de plutoniu şi uraniu, care provoacă boli de cancer. Emanaţiile de particule radioactive reprezintă pericol imediat în zonele din apropierea sursei de la care au provenit.

Scenariul cel mai rău

Acesta nu este primul incendiu de pădure care izbucneşte, anul acesta, în apropiere de uzina nucleară de la Cernobîl. La începutul lunii mai, 400 de hectare de pădure din aceeaşi zonă au fost mistuite de flăcări. Autorităţile de la Kiev au anunţat atunci că nu ar fi existat risc de contaminare cu substanţe radioactive.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă avertizează că incendiile de pădure din zona contaminată radioactiv pot avea consecinţe catastofale asupra mediului şi a oamenilor care trăiesc în apropierea acestor zone.

În 2014, o echipă de experţi internaţionali a publicat un studiu referitor la emanaţiile de Cesiu-137 şi legătura acestora cu incendiile de pădure din zona contaminată şi a ajuns la concluzia că elemente ca Cesiu-137 sunt clasificate în rândul celor mai puternice substanţe radioactive pe scala INES (scala evenimentelor nucleare internaţionale). Experţii se aşteaptă ca numărul bolnavilor de cancer în urma radiaţiilor să fie comparabil cu cel al persoanelor contaminate după catastrofa nucleară de la Fukushima.

Centrala nucleară de la Cernobîl a fost distrusă de accidentul nuclear din 26 aprilie 1986. Locuitorii din zona contaminată au fost evacuaţi. Uzina nucleară de la Cernobîl se află la aproximativ 100 km distanţă de Kiev, capitala Ucrainei.

Tragedia de la Cernobîl şi cea de la centrala nucleară de la Fukushima, din 2011 sunt singurele de până acum care au atins nivelul 7 pe INES. Specialiştii mai spun că, după tragedia de la Cedrnobîl a contaminat radioactiv zone extinse nu numai din Ucraina, ci şi din Rusia şi Belarus, care făceau parte în acea vreme din fosta Uniune Sovietică. Sursa: romaniatv.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Alerta radioactiva la granita României
DorohoiNews.ro, 02-07-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro