Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Angela

Germania este încă la începutul pandemiei de coronavirus, a afirmat joi cancelarul Angela Merkel, precizând că oamenii vor fi nevoiţi să trăiască cu ea mult timp.

„Nu trăim ultima fază a pandemiei. Suntem încă la început”, a spus ea în camera inferioară a parlamentului, Bundestag, potrivit Agerpres.

„Am câştigat timp”, a afirmat Merkel, adăugând că situaţia actuală a fost folosită pentru a întări sistemul de sănătate din Germania.

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în Germania a crescut cu 2.352, ajungând la 148.046, relevă date făcute publice anterior de Institutul Robert Koch pentru boli infecţioase. Numărul persoanelor care s-au vindecat este mult mai mare decât numărul de noi cazuri.

„Suntem pe o gheață subțire”

„Tocmai pentru că datele dau speranţă mă simt obligată să spun că acest rezultat interimar este fragil. Suntem pe o gheaţă subţire, chiar cea mai subţire”, a declarat Merkel, adăugând că “suntem încă departe de a ieşi la lumină”.

Relaxarea treptată de către Germania a restricţiilor prevede menţinerea regulilor de distanţare socială până la 3 mai. Şcolile vor începe să se deschidă de la 4 mai, cu prioritate pentru elevii din anii terminali. Saloanele de coafură se vor putea redeschide tot atunci. Merkel şi liderii landurilor vor discuta din nou la 30 aprilie pentru a analiza ce măsuri vor fi luate după 3 mai.

„Dacă dăm dovadă de cea mai mare rezistenţă şi de cea mai mare disciplină posibile la începutul acestei pandemii, vom putea să revenim la viaţa economică, socială şi publică mai repede şi mai durabil”, a adăugat ea.

În acelaşi timp, ea a mai afirmat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este un partener indispensabil pentru Germania, distanţându-se astfel de poziţia administraţiei americane, care a suspendat finanţarea SUA pentru acest organism internaţional.

Germania este pregătită să trimită mai mulți bani către UE

Totodată, ea a declarat că Germania este pregătită, „într-un spirit de solidaritate”, să ofere „contribuţii mult mai mari” la bugetul Uniunii Europene, aflată în plină recesiune din cauza epidemiei de noul coronavirus.

„Un plan european de relansare economică ar putea susţine procesul de revenire în următorii doi ani şi vom lucra la el”, a adăugat ea în faţa deputaţilor, înaintea unui summit al Celor 27 în cursul după-amiezii pentru găsirea de soluţii la criza economică declanşată de pandemie.

„Consultările noastre de astăzi nu vor fi despre stabilirea detaliilor sau a volumului (ajutorului - n.r.), însă un lucru este deja clar: În spiritul solidarităţii, ar trebui să fim pregătiţi - pe o perioadă limitată - să oferim contribuţii foarte diferite, adică mult mai mari, la bugetul UE”, a spus Merkel.

Ea a reiterat de asemenea opoziţia ţării sale faţă de punerea în comun a datoriilor în UE, prin emiterea de „coronabonduri”, potrivit DPA.

Merkel a explicat că nu ar fi timp pentru o astfel de măsură, adăugând că fiecare stat membru ar trebui să primească aprobarea parlamentului pentru transferarea către blocul comunitar a unui element din suveranitatea bugetară.

„A fi un proces dificil şi care necesită timp, şi nu unul care ar putea ajuta direct în actuala situaţie”, a spus ea.

„Acum e vorba de a ajuta prompt şi de a avea instrumente rapide pentru a diminua efectele negative ale crizei”, potrivit lui Merkel.

OMS: Coronavirusul „ne va însoţi mult timp”

OMS avertizează că lumea este departe de a scăpa de noul coronavirus.

„Mai avem un drum lung de parcurs. Acest virus ne va însoţi mult timp”, a atras atenţia Tedros Adhanom Ghebreyesus în cadrul unei conferinţe de presă virtuale, de la sediul agenţiei ONU din Geneva.

„Majoritatea ţărilor se află încă în primele etape ale epidemiilor lor, iar unele, care au fost afectate devreme în cadrul pandemiei, încep să observe o resurgenţă a cazurilor”, a adăugat oficialul.

Sursa: Pro TV

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Angela
DorohoiNews.ro, 23-04-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro