Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

muamba

A făcut stop cardiac pe teren, iar medicii au confirmat că inima lui a stat de patru ori în zece minute. Mijlocaşul lui Bolton a dezvăluit ce a simţit în momentele care au îngrozit lumea fotbalului.

La 17 martie, partida Bolton - Tottenham din Cupa Angliei a fost abandonată din cauza unui episod care i-a şocat pe cei aflaţi pe stadion, dar şi pe cei care au văzut imaginile.

În timpul jocului, fotbalistul gazdelor, Fabrice Muamba a căzut din senin, suferind un atac de cord. Iniţial, s-a crezut că Muamba a murit, însă acesta şi-a revenit ca prin minune, iar acum a vorbit, în premieră, despre momentele cumplite prin care a trecut.

„Am simţit de parcă alergam pe lângă corpul altuia"
Povestea lui Muamba devine cu atât mai şocantă după ce parcurgi raportul medicilor: pe teren, inima lui s-a oprit de patru ori în zece minute, iar, ulterior, n-a avut puls timp de 78 de minute. Altfel spus, era mort!

„În momentele premergătoare incidentului, n-am avut absolut nicio problemă. N-am simţit nicio durere în zona inimii, n-am rămas fără aer, cum vedeţi, de obicei, la cei care suferă un atac de cord în filme. Am avut, în schimb, o senzaţie de ameţeală, dar nu era o ameţeală oarecare. Tot ce era în jur părea ireal. Mă simţeam de parcă aş fi alergat pe lângă corpul altuia"
, şi-a început Muamba discursul în „The Sun".

„Apoi, brusc, am început să văd dublu în faţa ochilor. Aveam senzaţia că visez. Îi vedeam în îndepărtare pe jucătorii lui Tottenham. Ultimii doi pe care i-am recunoscut au fost Scott Parker şi Luka Modrici", a continuat jucătorul de 24 de ani.

„Beznă! Eram mort"
„Ultima voce pe care am auzit-o a fost cea a fundaşului nostru, Dedryck Boyata. Ţipa la mine să mă întorc şi să ajut apărarea. Bineînţeles, la fel ca mine, n-avea nicio idee despre ceea ce mi se întâmpla",
a rememorat Muamba.

Ultimele secunde au fost de-a dreptul dramatice: „Am simţit de parcă cădeam în gol. Apoi, am auzit două bubuituri, când am căzut şi am dat cu capul de pământ. Asta a fost tot ce-mi amintesc. Apoi, întuneric, beznă, nimic! Eram mort".

Doctorii vorbesc de un miracol
Muamba a rămas patru săptămâni internat în spital, dar nici acum medicii nu ştiu de ce inima lui a cedat şi, mai important, nu-şi dau seamă cum de s-a refăcut complet!

„Ceea ce mi s-a întâmplat a fost mai mult decât un miracol. Doctorii se aşteptau să am probleme permanente legate de creier, chiar după ce inima mea a repornit. Ar fi nemaipomenit să pot juca din nou fotbal şi sper ca acest lucru să se întâmple. Dar e şi mai bine că pot trăi alături de familia mea. Sunt un om norocos", a concluzionat Muamba. Sursa: adevărul.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

muamba
DorohoiNews.ro, 24-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro