Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ora_de_vara

Ultimul minut din luna iunie 2012 va avea 61 de secunde, permiţând astfel timpului universal indicat de ceasurile atomice să compenseze avansul faţă de cel realizat de rotaţia Pământului.

În 'timpul universal coordonat' (UTC), numit şi eronat GMT, trecerea între 30 iunie şi 1 iulie se va face nu ca de oicei, la 23.59 de minute şi 59 de secunde, ci la 23.59 de minute şi 60 de secunde.

Înainte de 1972, 'timpul era dat de astronomie. Pentru a şti ora, se lua în considerare poziţia unui astru, Soarele sau alte corpuri celeste' faţă de Pământ, spune Noel Dimarcq, directorul laboratorului Syrte (Sisteme de referinţă timp-spaţiu) de la Observatorul din Paris.

'Astăzi, timpul este construit, stabilit şi măsurat cu ajutorul ceasurilor atomice care sunt infinit mai stabile decât timpul astronomic', declară el AFP.

Parcul mondial care cuprinde câteva sute de ceasuri utilizate la stabilirea Timpului atomic internaţional (TAI) măsoară modificările interne ce intervin în atomii de cesiu şi permit 'împărţirea unei secunde în aproape 10 miliarde de mici gradaţii'.

Dacă TAI este 'o scară a timpului continuă', timpul dat de 'ceasul Pământului' este mai puţin uniform. Rotaţia planetei este supusă multor întâmplări, cum ar fi mareele, legate de efectele Lunii, variaţiile vânturilor, etc. Astfel, o rotaţie a Pământului în jurul lui însuşi este în august mai scurtă cu una la două milisecunde decât o rotaţie efectuată în februarie.

'Timpul dat de orientarea Pământului sfârşeşte prin a devia de la timpul atomic. Pentru a evita ca diferenţa dintre cele două să nu fie prea mare, comunitatea internaţională - printre care Serviciul internaţional penru rotaţia terestră şi sisteme de referinţă (IERS) din cadrul Syrte - a decis să adauge o secundă la UTC, explică Noel Dimarcq.

De fiecare dată când diferenţa se apropie de 0,9 secunde, IERS intră în acţiune şi anunţă faimoasa 'secundă intercalară', aplicată numai pe 31 decembrie sau 30 iunie. Un asemenea eveniment este prin definiţie neregulat ca şi rotaţia Pământului. De exemplu, ultimul a avut loc pe 31 decembrie 2008, iar pe 30 iunie se va adăuga a 25-a secundă la timpul universal de la introducerea acestui sistem.

Pentru majoritatea oamenilor, acest lucru nu va însemna mare lucru. Însă sistemele de înaltă precizie, cum ar fi sateliţii sau unele reţele informatice, trebuie să ţină seama de acest 'salt de secundă' dacă nu vor să provoace un decalaj potenţial catastrofal. Este de altfel motivul pentru care nu se programează nicio lansare de rachetă în astfel de zi, un decalaj chiar şi atât de mic putând da peste cap calculele.

Considerând că această secundă intercalară duce la perturbări şi erori, unele ţări şi firme cer abolirea ei şi respectarea strictă a timpului atomic. Este cazul sistemului de geolocalizare american GPS care, contrar omologului său rus Glonass, nu mai foloseşte secundele intercalare din 1980. Însă GPS adaugă secundele care lipsesc faţă de UTC în semnalul pe care-l trimite la sol, mai spune Noel Dimarcq, care consideră că 'există două moduri de a corecta, înainte sau după'. Sursa: realitatea.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ora_de_vara
DorohoiNews.ro, 24-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro