Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

furtuna-solara

Astrofizicienii NASA avertizează că o furtună solară masivă, mult mai puternică decât cea care a lovit Pământul la începutul acestui an, va lovi planeta în 2013 cu forţa a 100 de milioane de bombe cu hidrogen. Potrivit space.com, astfel de furtuni au mai avut loc în 1859 şi 1921, însă cea de care se tem specialiştii NASA are un potenţial şi mai distructiv.

NASA urmăreşte această furtună colosală încă din 2006 şi consideră că în 2013 ar putea lovi Terra. Mai mult, dacă o furtună similară ar avea loc azi, ar cauza pagube infrastructurii societăţii high-tech de la 1 la 2 trilioane de dolari, şi ar fi nevoie de 10 ani pentru a ne reveni complet.
 
Pământul, lovit cu forţa a 100 de MILIOANE de bombe cu hidrogen Furtuna solară din 1859

În perioada 1-2 septembrie 1859 a avut loc cea mai mare furtună geomagnetică înregistrată vreodată, scrie Wikipedia. Aurorele boreale au fost văzute în întreaga lume, mai ales deasupra regiunii Caraibe, de asemenea observații demne de remarcat au fost aurorele de deasupra Munților Stâncoși, care au fost atât de strălucitoare încât lumina lor a trezit căutătorii de aur, care s-au apucat să-și pregătească micul dejun pentru că au crezut că era dimineață. Sistemele de telegraf din toată Europa și America de Nord s-au prăbușit. Pilonii telegrafului aruncau scântei, iar hârtia folosită în telegrafiere a luat foc. Unele sisteme de telegraf păreau să continue să trimită și să primească mesaje în ciuda faptului că erau deconectate de la sursele lor de alimentare.

Din 28 august 1859 până pe 2 septembrie numeroase pete solare și explozii solare au fost observate pe Soare. Chiar înainte de prânzul zilei de 1 septembrie, astronomul britanic Richard Carrington a observat cea mai mare erupție, care a dus la o ejecție coronală de masă uriașă (CME), care a venit direct spre Pământ, ajungând pe planeta noastră în 18 ore, având deci o viteză de 1.600.000 de kilometri pe oră. Acest lucru este remarcabil, deoarece o astfel de călătorie în mod normal durează de la trei până la patru zile. S-a mișcat așa de repede, pentru că o altă ejecție masivă CME anterioară i-a netezit drumul. Sursa: jurnalul.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

furtuna-solara
DorohoiNews.ro, 06-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

06.10.2012 la 23:44

uauuu ar fi ceva ,scapam de lepre

06.10.2012 la 12:26

nu!!! mor toti politicienii...

06.10.2012 la 10:28

O sa murim, asa-i?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Asavei Otilia în aceste ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SC angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Restaurant-Pizzerie din Dorohoi angajează personal

Restaurant-Pizzerie din Dorohoi angajează personal
Restaurant-Pizzerie din Dorohoi, angajează personal calificat, cu experiență în domeniu, pentru ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Caut de muncă

Caut de muncă
Caut de muncă ca paznic ,construcții menționez că sunt operat de ernie inghinală de 9 luni telefon ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colectivul Sectiei Medicala 2 este alaturi de dr.Asavei Otilia in aceste momente de tristete si durere ...

Pierdut portofel cu acte personale, în Dorohoi. Se oferă recompensă!

Pierdut portofel cu acte personale, în Dorohoi. Se oferă recompensă!
Bălinișteanu Constantin a pierdut un portofel conținând acte personale, în Dorohoi. Persoanele ...

Vând casă în Satu Nou

Vând casă în Satu Nou
Vând casă în localitatea Satu Nou, componentă a municipiului Dorohoi, str. Nucilor nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro