Planeta noastră găzduieşte fenomene atât de stranii, că par desprinse din filmele de science fiction. Oamenii de ştiinţă se străduiesc de peste un secol să le descifreze, dar nimeni nu a reuşit să găsească o explicaţie logică.

Pietrele vii din Valea Morţii
Este suficient să vezi câteva imagini din Valea Morţii, din California, ca să te întrebi dacă nu cumva bolovanii de acolo sunt mânaţi de forţe supranaturale... Valea Morţii este albia perfect plană a unui lac sărat, care a secat cu sute de ani în urmă. Nimic nu creşte pe sărătură, niciun arbust, nicio plantă, iar vieţuitoarele se feresc să traverseze câmpia deşertică. În urma apelor, au rămas bolovani rotunjiţi, mulţi dintre ei grei de câteva zeci de kilograme. Aceşti bolovani se deplasează singuri pe platoul de sare, lăsând în urma lor dâre evidente. Fiecare alunecă în altă direcţie, dar ceea ce este cu adevărat surprinzător este că bolovanii, după ce şerpuiesc câţiva metri, îşi schimbă traseul cu 90 de grade. Unii fizicieni spun că sunt împinşi de curenţi de aer în sezonul ploios, când albia lacului se transformă într-o mare de noroi. Dar bolovanii nu se afundă în mâl, aşa cum te-ai aştepta, ci alunecă pe suprafaţa acestuia, oricât ar fi de grei. Alţi cercetători spun că, noaptea, mâlul îngheaţă, şi pietrele alunecă astfel cu uşurinţă. O echipă de cercetători de la NASA a studiat fenomenul amănunţit şi a observat două lucruri stranii: pietrele mai grele se deplasează mai mult decât cele mici şi aproape toate au tendinţa să alunece spre regiunea mai ridicată a câmpului arid, nu spre cea mai joasă. Radiaţiile sau influenţele magnetice au fost excluse, intervenţia oamenilor sau a animalelor, de asemenea. Vântul puternic ar fi singura explicaţie până acum, dar nu e suficientă.

Furtuna fără sfârşit din Venezuela
Lacul venezuelean Maracibo este locul furtunilor perfecte, cu mii de fulgere pe noapte. Oamenii trăiesc în apropiere, deşi locul arată pe furtună ca poarta iadului. Nori grei, încărcaţi de electricitate, se adună în mod misterios la vărsarea râul Catatumbo în lac. Fulgerele scriu arcuri voltaice pe cer, atât de luminoase, că pot fi văzute de la zeci de kilometri distanţă. Fenome-nul se repetă 150 de nopţi pe an, iar numărul fulgerelor este impresionant, depăşind câteva mii zilnic. Cercetătorii au numărat 40.000 de fulgere într-o singură noapte. Furtunile sunt înfricoşătoare pentru străini, dar pentru localnici, obişnuiţi cu furia norilor, sunt o binecuvântate. În 1595, lumina fulgerelor a dat de gol flota lui Sir Francis Drake, care se pregătea să atace pe întuneric garnizoana din Maracibo. În 1842, cerul luminat al nopţii l-a ajutat pe amiralul José Prudencio Padilla să înfrângă flota spaniolă. Datorită acelei victorii, Venezuela şi-a câştigat independenţa faţă de Coroana Spaniolă. Cercetătorii sunt fascinaţi de fulgerele de pe Maracibo, de violenţa şi mai ales de frecvenţa lor, dar nu le pot explica. Umiditatea excesivă şi temperaturile ridicate din zonă ar fi o cauză plauzibilă, cu toate acestea nu explică frecvenţa mare a fulgerelor. Au fost şi perioade lungi fără descărcări electrice, dar fulgerele se întorc întotdeauna spre încântarea turiştilor şi folosul localnicilor, care s-au obişnuit să pescuiască şi noaptea.

Ploaia cu pești Honduras
De-a lungul secolelor, au mai fost consemnate furtuni puternice şi ploi bogate, care au adus cu ele broaşte, peşti sau păsări. De cele mai multe ori, a fost vorba de un fenomen izolat, pus pe seama curenţilor puternici care au ridicat în văzduh mici vieţuitoare. Dar, în Honduras, ploaia cu peşti a devenit o adevărată tradiţie. Fenomenul se repetă anual în regiunea Yoro, de la începutul anilor 1800, cu precădere în lunile mai-iunie. Nori negri se adună deasupra regiunii, rafalele de vânt mătură totul în cale, iar ploaia inundă localităţile. Când furtuna se potoleşte, localnicii găsesc o mulţime de peşti zbătându-se pe străzi şi îi adună pentru masă. S-ar putea spune că tornada adună peştii mai mici din lacuri şi îi poartă câţiva kilometri spre satele din jur. Cu toate acestea, peştii sunt toţi din aceeaşi specie, cam de aceeaşi mărime şi provin din oceanul Atlantic, aflat la 200 km de regiunea Yoro. Cu siguranţă, este un fenomen straniu, pe care nimeni nu îl poate explica. Localnicii cred că este un dar din partea lui Dumnezeu, pentru poporul sărac şi împovărat, iar din 1998 au început să sărbătorească mana cerească printr-un festival.

Izvorul binecuvântat din Stârciu
Un izvor limpede şi dulce iese la suprafaţă în fiecare an numai în preajma Rusaliilor şi curge doar câteva săptămâni. Localnicii din satul Stârciu, judeţul Sălaj, cred că firul de apă este trimis de Dumnezeu printr-un miracol în preajma marii sărbători a Pogorârii Duhului Sfânt. Pe vremuri, lângă locul izvorului se afla o mănăstire. Astăzi, proprietarul terenului a ridicat o biserică şi sute de credincioşi vin de Rusalii să vadă minunea. Mulţi oameni cred cu tărie că apa are puteri tămăduitoare şi câţiva localnici sunt gata să îţi demonstreze că s-au vindecat cu ajutorul ei. Fenomenul poate avea o explicaţie ştiinţifică plauzibilă: izvorul prinde viaţă la sfârşitul primăverii din cauza ploilor şi a topirii zăpezii. Cu toate acestea, el izvorăşte mereu de Rusalii, sărbătoare care îşi schimbă data anual, în funcţie de Paşte. Anul acesta, izvorul ar trebui să iasă la lumină cu puţin timp înainte de 23 iunie.

Broaştele cu o mie de vieţi
Schelete de animale marine sunt adesea descoperite încastrate în roci, dar să găseşti o broască vie în interiorul unei pietre, este un miracol al naturii. Geologia mai are multe enigme de explicat, dar fenomenul acesta le întrece pe toate. Prima menţiune a unei broaşte găsite într-un bolovan, lipsit de orice crăpătură sau orificiu prin care putea să intre, datează din 1761 şi a fost relatată de medicul francez Ambroise Pare. Multe alte relatări făcute de mineri au fost preluate de ziare de-a lungul secolului XIX. Recent, în 1976, o echipă de muncitori a descoperit o ţestoasă prinsă într-o podea de beton pe care aceeaşi echipă o turnase cu un an în urmă. Eliberată din închisoarea de piatră, broscuţa a revenit la viaţă, dar a mai trăit doar câteva zile. E adevărat că broaştele sunt capabile să îşi încetinească funcţiile organismului şi să hiberneze perioade lungi în mâl, dar închise fără aer într-o piatră e greu de crezut că pot supravieţui. Cu toate acestea, mărturiile celor care le-au descoperit pun ştiinţa la grea încercare. Geologii spun că pietrele se formează în decurs de mii de ani... Cum este posibil să supravieţuiască broaştele atât de mult timp? Sursa: libertatea.ro

GALERIE FOTO