Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mina-dezafectata-deseuri-toxice

O fostă carieră de sare aflată în vestul Ucrainei, unde sunt stocate deşeuri toxice rezultate în urma producţiei de potasiu şi magneziu, s-a fisurat, existând riscul să provoace o catastrofă ecologică de proporţii.

Publicaţia ucraineană de limbă rusă Segodnia, citată de Agerpres, scrie că ar putea fi afectate localităţi din Ucraina, Republica Moldova şi România, în timp ce Birjevoi lider informa vineri pe un ton la fel de alarmist că oricând s-ar putea produce un dezastru ecologic.

În cariera Dombrovski din Ivano-Frankovskă a fost descoperit un canal carstic deschis, cu un diametru de jumătate de metru, din care se scurg zilnic între 860 şi 1.300 de metri cubi de ape reziduale.

Potrivit organizaţiilor ucrainene de mediu, dacă deşeurile vor ajunge în Sivka, un râu din apropiere, iar, apoi, în Lemniţa, care asigură cu apă potabilă oraşul Kaluş şi localităţile din împrejurimi şi se varsă în Nistru, poluarea ar putea afecta şi localităţi din Republica Moldova şi România. Mai mult, în pericol ar fi întreaga floră şi faună din râul Nistru.

Reprezentanţi ai administraţiei regiunii Ivano-Frankovsk şi oficiali ai Consiliului local din Caluş au declarat joi, 18 iulie, că situaţia de la rezervorul Dombrovski suscită îngrijorare, conform ziarului Segodnia.

Prim-vicepreşedintele administraţiei regionale Ivano-Frankovsk, Vasili Pavliuk, a declarat - potrivit Birjevoi lider - că oficialii din regiune intenţionează să ceară cabinetului de miniştri de la Kiev să decreteze regiunea drept zonă de pericol ecologic major şi să aloce bani din fondul de rezervă al bugetului de stat pentru eliminarea consecinţelor scurgerii de ape reziduale.

La rândul său, şeful districtului Kaluş a estimat că pentru rezolvarea problemei ar fi nevoie în prezent de trei-patru milioane de grivne, iar pentru securizarea completă a carierei ar fi necesare aproximativ 200 de milioane de grivne.

Dombrovski este singura carieră minieră din lume în care sarea a fost exploatată sub cerul liber. Adâncimea gropii este de 140 de metri, lungimea de 900 de metri, iar lăţimea sa totalizează 850 de metri.

Totuşi, ecologistul ucrainean Vladimir Boreiko a cerut mass media din ţara sa să nu inflameze situaţia. Efectele scurgerii de ape reziduale trebuie într-adevăr îndepărtate, dar situaţia nu este atât de gravă precum o descriu ziarele de la Kiev, a spus el. Incidente de acest fel s-au întâmplat de cel puţin 30 de ori în ultimii ani în Ucraina, a adăugat Boreiko, citat de Birjevoi lider. Sursa: jurnalul.ro

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mina-dezafectata-deseuri-toxice
DorohoiNews.ro, 22-07-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro