Un polițist din județul Botoșani îi instruiește de doi ani pe omologii săi din Congo

10 ian. 2014, Astazi in lume
Un polițist din județul Botoșani îi instruiește de doi ani pe omologii săi din Congo

În urmă cu aproape patru ani, Mircea Eugen Graur (34 de ani) a lăsat un post călduţ de ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, ca să se aventureze într-o altă lume, tocmai în Africa, unde pune umărul la instruirea oamenilor legii din Congo.

Fostul poliţist botoşănean a fost iniţial detaşat pe continentul african, la începutul anului 2010, în cadrul unei misiuni internaţionale de menţinere a păcii sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Pentru Gelu, aşa cum îi spun cunoscuţii, a fost un adevărat şoc.

„Am fost trimis direct în junglă, într-una din cele mai ciudate şi periculoase zone din Congo”, a povestit acesta citat de libertatea.ro.

Dar românul s-a evidenţiat şi în scurt timp i s-a propus să lucreze pentru Anglia, în calitate de consultant civil în reforma Poliţiei din Congo.

S-a întors în ţară pentru a cere conducerii Poliţiei Române suspendarea serviciului pe un an, însă oficialii i-au respins solicitarea. Şi-a dat demisia şi a plecat în Africa.

Din 2011, botoşăneanul a instruit peste 2.500 de poliţişti congolezi, iar munca nu este uşoară. „Pericolele te pândesc la orice pas. Deseori m-au trezit noaptea focurile de armă trase la doi paşi de bază”, a mai spus Gelu Graur.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

Sursa: DorohoiNews.ro