O publicaţie pedagogică, aducea în atenţie, nu demult, faptul că, în ţara noastră, se face foarte puţin în direcţia educaţiei patriotice în comparaţie cu Rusia, unde guvernul a alocat o sumă considerabilă, în acest sens.

An de an, vedem imagini despre manifestaţiile prilejuite de zilele naţionale ale SUA şi Franţei, care se bucură de atenţia cuvenită din partea administraţiilor, evenimentul similar neavând corespondenţă şi în ţara noastră, iar activităţile prilejuite de Ziua Naţională, 24 ianuarie, Ziua Eroilor, s.a., devenind tot mai sporadice şi formale. În acest context, recenta sărbătoare marcată de împlinirea a 154 de ani de la Unirea Ţării Româneşti cu Ţara Moldovei, a oferit ocazia mai multor demersuri, marea parte găzduită de şcoli. Unul din acestea, l-a constituit iniţiativa Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala judeţului Botoşani, care a organizat recent, în amfiteatrul Colegiului Naţional “Grigore Ghica” din Dorohoi, un simpozion istoric, incluzând expuneri ale prof. dr. Gică Manoli (preşedintele Asociaţiei), prof. dr. Vasile Adascăliţei şi col. (r) Ion Muha.

La acţiune, au participat cadre didactice, câţiva pasionaţi de istorie şi un număr extrem de redus de elevi, confirmând şi prin aceasta o afirmaţie care susţine că istoria poate ajunge în situaţia paradoxală, de a despărţi în loc să unească. Deşi, cei care au conferenţiat sunt autorităţi în domeniu şi de cele mai multe ori aduc în atenţia auditoriului puncte de vedere originale privind istoria naţională şi locală, electrizând sălile, istoria şi-a găsit cu greu la Dorohoi, încă o dată, locul pe care îl merită. Acest fapt este un semnal dat de publicul larg, de cadrele didactice, de intelectuali, că, schimbarea concepţiei despre cunoaşterea istoriei naţionale, este un exerciţiu extrem de dificil şi de lungă durată. Uităm oare exemplul polonezilor care nu şi-au pierdut identitatea, după veacuri de separare şi apartenenţă la alte ţări, perseverenţa maghiarilor pentru un 5% din electorat care să le permită insistenţa pentru autonomie culturală şi manifestarea acerbă a solidarităţii de neam, dar mai ales exemplul evreilor care, răspândiţi pe toate meridianele globului, îşi păstrează religia, identitatea neamului, limba şi tradiţiile, fiind solidari în orice situaţie?

Am reţinut, în acest sens, două afirmaţii autorizate făcute de doctorii în istorie care au susţinut expunerile, despre evenimentul istoric aniversat, care îndeamnă la reflecţie şi atitudine în cunoaşterea şi conservarea identităţii naţionale: “Alegerea lui Cuza la Iaşi şi la Bucureşti, a fost semnul de maturitate al Cancelariilor europene, în a înţelege că noi merităm să ne formăm şi să existăm ca un stat unitar.” (prof. dr. Gică Manoli); “Cea mai frumoasă pagină de istorie naţională, a fost scrisă de Al. I. Cuza...” (prof. dr. Vasile Adascăliţei).

GALERIE FOTO