Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Bogdan Ota Concert_1

Bogdan Ota, compozitorul şi pianistul român devenit celebru în urma concursului "Norvegienii au talent", a concertat pe 27 februarie la Opera Română din Cluj. Peste 900 de clujeni au luat parte la concertul de lansare a primului său album, intitulat ”Day of Wrath” (Ziua Mâniei). Proiectul a fost susţinut de EnergoBit şi spectatorii au avut parte de un spectacol total de sunet, lumini şi efecte speciale.

Împreună cu Nordic Sonata Orchestra, o orchestră simfonică alcătuită din 22 de muzicieni care acompaniază artistul în concertele şi performance-urile sale, Bogdan Ota a ajuns la Cluj-Napoca, unde şi-a prezentat cel mai recent album al său, ”Day of Wrath”.
Vizibil emoţionat, Bogdan Ota a început concertul cu trilogia alcătuită din lucrările muzicale ”Black Friday”, ”Mourning” şi ”Day of Wrath” şi a continuat cu piese ca ”Revelations”, compoziție interpretată în primă audiție absolută, ”Story of My Life”, ”Glimpse of Happiness”. Despre această piesă Bogdan Ota a precizat: "Şi eu m-am îndrăgostit de mai multe ori, chiar dacă am doar 35 de ani şi am suferit. Încercaţi să faceţi un exerciţiu de memorie. Când vă gândiţi la persoana de care v-aţi despărţit şi pe care aţi iubit-o, o să vedeţi că numai momentele frumoase vă vin în minte. Despre aceasta este vorba în Glimpse of Happiness". Concertul a continuat cu piesa care l-a consacrat, în contextul participării sale la competiția ”Norvegii au talent”, ”Harald's Dream”, compoziție inspirată de poezia ”Strigoii” scrisă de Mihai Eminescu. Au urmat apoi ”Fantasy for Piano and Orchestra”, ”A Dream Within a Dream”, ”Wedding in the Sky”, piesă care a adus-o pe scenă pe solista Daniela Cojocaru şi ”Sahara”. "De ce Sahara? Pentru că în secolul XVI când Parisul era plin de şobolani, la Bagdad se făcea prima operaţie de cataractă".

Înainte de concert, Bogdan Ota declara că ”publicul va pleca total schimbat din acea sală de spectacol. Imaginile vor vorbi de la sine, am descris diverse stări sufleteşti atât în muzică, cât şi în grafică, cu ajutorul specialiștilor din domeniul acesta și cum să vă spun: cu toții am citit undeva, cândva ceva. Dar vine un anume moment în viața noastră când cineva vine și îți mai spune acel lucru încă o dată, poate într-un mod mult mai simplu, și abia atunci înțelegi, abia atunci îți asumi ce ai citit și ai revăzut sau ai auzit de multe ori. Acela e momentul tău, când ceva face «click» în sufletul tău și începi să faci anumite schimbări. De aici titlul albumului: Ziua Mâniei este ziua în care începem schimbarea cu adevărat. Darul păsării Phoenix l-am primit cu toții, ar trebui să-l folosim.”

“Day of Wrath” Revelația s-a născut dintr-o viziune artistică de excepţie, la baza căreia se găseşte întâlnirea splendidă dintre mai multe arte: muzică, balet modern şi imagine vizuală (videoclip). Spectacolul unic vorbeşte despre distrugerea simbolică a vechilor principii ale omenirii şi reconstruirea acesteia pe noi temelii.
 

Impresionați de forțele artistice remarcabile puse în mișcare de concertul de pe 27 februarie și de reacția copleșitoare a publicului, sponsorii de la EnergoBit s-au declarat ambasadori ai artistului Bogdan Ota și pe viitor, fiind interesați să se implice în realizarea unor spectacole cum ”doar la Las Vegas am mai văzut”, a menționat d-nul Ștefan Gadola.

Bogdan Ota este unul dintre cele mai sonore nume din industria muzicală contemporană şi unul dintre artiştii români cu cea mai spectaculoasă ascensiune din ultimii ani. Absolvent al Universităţii de Arte din Iaşi, artistul român cunoaşte succesul şi confirmarea genialităţii sale odată cu participarea la competiţia Norway Got Talent, unde a înregistrat un succes fulminant.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Bogdan Ota Concert_1Bogdan Ota Concert_2Bogdan Ota Concert_3Bogdan Ota Concert_4Bogdan Ota Concert_5Bogdan Ota Concert_6Bogdan Ota Concert_7Bogdan Ota Concert_8Bogdan Ota Concert_9Bogdan Ota Concert_10Bogdan Ota Concert_11Bogdan Ota Concert_12Bogdan Ota Concert_13Bogdan Ota Concert_14Bogdan Ota Concert_15Bogdan Ota Concert_16Bogdan Ota Concert_17Bogdan Ota Concert_18
DorohoiNews.ro, 08-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și caută persoane serioase și motivate pentru ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro