Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_1

„O zi specială, într-un loc sacru, unic în ţară şi chiar în lume, aici la Centru Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. După Ziua Mondială a Fericirii, sărbătorim Ziua Mondială a Poeziei. (...) Eminescu ne oferă o lecţie deschisă peste timp, o lecţie la care suntem invitaţi cu toţii, să învăţăm calitatea. Poetul nu şi-a folosit doar inspiraţia şi talentul, ci a aspirat fără încetare la perfecţiune. Şi la acest eveniment, fibra operei lui sălăşluieşte în fiecare dintre noi şi ne marchează irevocabil.” Am citat cuvintele directorului Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani – Traian Apetrei, care au prefaţat manifestarea culturală „Opera lui Eminescu – în patrimoniul cultural naţional şi în cel universal”, desfăşurată, joi, 21 martie 2013, la Ipoteşti.

În faţa unui public select, Traian Apetrei şi Corneliu Drescanu au prezentat momentele şi evoluţiile artistice incluse într-un program consistent, rezultat al unui demers coordonat de Miluţă Jîjîie – manager, Liviu Rădăşanu – director, Smaranda Pintilei – bibliotecar, Constantin Oneaga – maestru lumini-sunet. În prezenţa reprezentantului prefecturii, Sebastian Tocariu, subprefect, a directorului Şcolii Populare de Artă Botoşani – Liviu Andronic, a profesoarei de muzică Maria Cojocaru şi a unor scriitori botoşăneni, participanţii au urmărit alocuţiuni – despre personalitatea lui Eminescu, despre complexitatea şi destinul său unic sau cu privire la faţetele operei, oferite cititorilor -, muzica, poezie, teatru, cu prestaţii scenice remarcabile, într-o configuraţie a unui program, care a cuprins:
·    Prezentare eveniment – Director Traian Apetrei - Teatrul Mihai Eminescu, Botoşani
·    Conferenţiere – Elogiu poeziei - Doctor, Valentin Coşereanu
·    Poeţii între iubiri, şi... iubire – Muzeograf şef secţie Ana Elisabeta Florescu, Muzeul Judeţean, Botoşani
·    Cenaclul Literar Editor din Dorohoi
·    Profunzimea intuiţiei lui Eminescu - Profesor, Corneliu Drescanu
·    Medalion liric în limba arabă - Poetul Bara Haki Abdulbaki
·    Momente muzicale pe versuri de Eminescu susţinut de Ansamblul coral cameral „George Enescu” - dirijor Gheorghina Guşulei; melodii interpretate la chitară – prof. Vasile Tănase
·    PE URMELE POETULUI - Grupul HARIS de la  Seminarul Teologic Liceal Sf. Ioan Iacob, Dorohoi, îndrumători artistici Cristina Ignat şi Daniel Hariga
·    Colegiul A.T. Laurian – poeme recitate de elevul Redinciuc Andrei
·    Liceul de Artă Ştefan Luchian - recital de poezie şi muzică
·    Recital, Cezar Amitroaie – actor la Teatrul Mihai Eminescu Botoşani
·    Recital, actorul George Constantinescu (Teatrul de Artă, Bucureşti)
·    Expoziţii de carte şi lucrări plastice  

„De Ziua Mondială a Poeziei, creaţia eminesciană, a învins timpul. Cei care au evoluat pe scena amfiteatrului, au creat o adevărată tensiune afectivă, prin rostirea verbului, îndemnându-ne să redeschidem cartea de poezii, pentru a ne apropia şi mai mult de versul genial, incrustat în inima şi conştiinţa noastră.”, a remarcat Constantin Oneaga, unul dintre responsabilii de proiect.

Autor: DorohoiNews

 

Vezi galerie FOTO completă de la acest eveniment - Click AICI!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_1Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_2Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_5Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_7Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_10Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_12Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_15Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_16Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_21Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_39Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_44Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_3Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_9Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_14Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_6Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_20Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_13Ziua Mondiala a Poeziei_Ipotesti 2013_29
DorohoiNews.ro, 23-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

23.03.2013 la 07:27

Felicitari tuturor celor care alcatuiesc minunatul Ansamblu coral cameral "George Enescu", felicitari pentru prezenta scenica, interpretarea de o acuratete desavarsita! Mult succes pentru actiunile urmatoare! (pacat ca nu au pus si poze)

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro