Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

caleidoscop

Viaţa nu însemnă numai anii pe care-i trăim; viaţă înseamnă şi clipele care trăiesc în noi !...
Când ascultam această frază, nu-i înţelegeam mesajul dar am salvat-o în memoria mea şi, ori de câte ori mi-o aminteam, stăteam şi mă gândeam la înţelesul cuvintelor.

Se poate ca, în unele cazuri, să treacă viaţa fără să acorzi atenţie la semnificaţiile lucrurilor pe care le-ai câştigat sau le-ai pierdut şi se poate să pierzi într-o clipă toate momentele pe care le-ai trăit, momente de victorie ori înfrângere.
Şi când ne înconjoară copiii şi după ei nepoţii, nu găsim o poveste din experienţele noastre de viaţă să le-o spunem…

Poate trece timpul adolescenţei, fără să experimentăm plăcerile iubirii platonice sau să nu să avem evenimente pe care să le notam în jurnal; poate trece întreaga noastră viaţă fără să cunoaştem starea iubirii pasionale şi depline şi, astfel, nu vom avea vise pe care să le desenăm color iar anii se vor scurge unul după altul, fără rost.
 
Ne vor lipsi momentele noastre personale şi vom pleca, fără să lăsăm un semn în viaţă sau în vieţile celor dragi nouă, cel puţin.

Zilele vor trece în realizarea unui vis iar noi vom descoperi că ne-am pierdut timpul pentru a instala un miraj. Viaţa se va scurge, fără să înregistreze vreun moment al adevărului în ea..!
Faptul că ne petrecem o viaţă întreagă cu o persoană şi descoperim în cele din urmă că este o persoană nepotrivită, faptul că trăim vieţile noastre într-un fel impus face ca visurile noastre să rămână undeva stocate, nerealizate şi să trăim parcă o viaţă care nu-i a noastră.
Câţi oameni n-au pierit în eşecuri ori greşeli de moment; câţi oameni nu şi-au pierdut viaţa, fără să simtă gustul ei; câţi oameni au trăit viaţa lor fără să ştie măcar sensul iubirii; câţi oameni nu sunt victimele propriilor căutări după îmbogăţire, care şi-au rătăcit drumul în viaţă, care au pierdut semnificaţiile şi valorile unei reţete de viaţă fericită ?!

De aceea, trebuie se ne agăţăm de momentele vieţii, să nu le lăsăm să se scurgă din mâinile noastre, precum granulele fine de nisip în deşert şi să se transforme în miraj.
Nu pierdeţi vieţile voastre în regrete; aventuraţi-vă, iubiţi-vă, învăţaţi-vă, zâmbiţi-vă, bucuraţi-vă şi plângeţi-vă acele momente grele din viaţa voastră, cu toată onestitatea şi transparenţa dar nu uitaţi niciodată să vă amintiţi de Dumnezeu ! Bara Haki Abdulbaki

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

caleidoscop
DorohoiNews.ro, 13-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

13.04.2013 la 21:49

Un articol deosebit, felicitari!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împărtășește durerea ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro