Despătimirea minţii şi a gândurilor şi înduhovnicirea lor - Conferință duhovnicească la Sala Teatrului Dorohoi

17 apr. 2013, Cultura
Despătimirea minţii şi a gândurilor şi înduhovnicirea lor - Conferință duhovnicească la Sala Teatrului Dorohoi

Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit în seara zilei de marți, 16 aprilie 2013, orele 17:00, cea de-a treia Conferinţă duhovnicească  din Postul Mare 2013, cu titlul „Despătimirea minţii şi a gândurilor şi înduhovnicirea lor”, de către  pr. prof. Vasile COJOCARIU de la Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” din oraşul Bucecea. Conferinţele sunt rezultatul colaborării dintre ATOR (Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români)- filiala Dorohoi, Casa Municipală de Cultură Dorohoi, Protopopiatul Dorohoi şi Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi.

Părintele a făcut o incursiune în latura psihologică a ceea ce înseamnă energie, informaţie şi materie, gând, memorie, procesul de interacţiune dintre stimul, receptor şi cunoaştere. A prezentat apoi latura filosofică şi cea a Sf. Părinţi cu privire la gând, cunoaştere, materie, fiinţă, nefiinţă, procesul cognitiv, reuşind captarea efectivă a celor din sală pentru cele trei ore cât a durat conferinţa propriu-zisă. După o scurtă pauză, părintele a răspuns la multele întrebări venite din partea ascultătorilor, dovedindu-se încă odată o adevărată delectare pentru public.

Marţea viitoare, 23.04.2013 orele 17.00 va avea loc în Sala Teatrului Concertul de Paşti al Corului „HARIS” al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, având ca invitaţi: - corul de cameră „George Enescu” din Dorohoi, dirijat de d-na prof. Guşulei Gheorghina, corul parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din oraşul Bucecea dirijat de pr. prof. Vasile Cojocariu, grupul vocal-instrumental al clasei a-IV-a Step by Step a Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Al. I. Cuza” din Dorohoi- coordonatori fam. Prof. Vasile şi Rodica Bradu, precum şi corul psaltic „Agnus” al Seminarului dorohoian, alături de interpreţi folk.

Miercuri 24.04.2013 orele 12.00 va fi susţinută conferinţa „Crucea şi Învierea, coordonate ale vieţii duhovniceşti”- de către Conf. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „ Sf. Andrei Şaguna” din Sibiu.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (5)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!