Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

afis

În viaţă trebuie să ai încredere în cei din jurul tău, dar mai ales în tine. Să fii conştient de puterile tale şi de ce poţi realiza tu, ca persoană.

Membrii trupei One Two Step doresc să vă reamintească de cel mai important eveniment din cariera lor şi anume „Aniversare pe scenă 2”, realizat în parteneriat cu Consiliul Şcolar al Elevilor „Regina Maria”.  Spectacolul marchează doi ani de la înfiinţarea trupei, 24 de luni de muncă asiduă şi zile desfăşurate sub auspiciile unor competiţii acerbe.

Marele eveniment va avea loc în data de 19.04.2012, la Sala Teatrului din Dorohoi, începand cu ora 18:00. Alături de cei din trupa One Two Step, vor urca pe scenă solişti dorohoieni, dansatori pasionaţi şi actori cu replicile bine învăţate. „Suntem foarte nerăbdători, muncim mult, ne dăm toată silinţa ca acest eveniment să fie unul cât mai special şi de care spectatorii să îşi aducă aminte cu mult drag.”, au declarat membrii trupei.

„Prin muncă poţi obţine orice, inclusiv respectul celor din jur. Sperăm ca oamenii să aprecieze ce facem şi să fie mândri, la fel cum suntem şi noi pentru că reprezentăm Dorohoiul.”,
a declarat pentru Dorohoi News, Cosmin Vatamanu.

Membrii trupei au mai ţinut să transmită câteva cuvinte: „Pe această cale, dorim să mulţumim celor care ne-au fost alături pe parcursul acestor doi ani şi ne dau o mână de ajutor în  organizarea acestui spectacol : domnului consilier Dorin Birta, doamnei profesoare Oana Gomeniuc, precum şi doamnei profesoare Foca Alina.

Dorim să mai aducem mulţumiri domnului primar Dorin Alexandrescu şi domnului director Pochişcan Emilian pentru sprijinul acordat pe parcursul acestor doi ani. Vă mulţumim din suflet că sunteţi alături de noi şi sperăm să nu vă dezamăgim.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

afis
DorohoiNews.ro, 18-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

11.05.2013 la 15:33

Din cate imi aduc aminte exista o trupa de dans cu acest nume la liceul Regina Maria inca din anii 2005-2006. Voi sunteti copiii celor de atunci? Deci aniversati 2 ani bisecti?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro