Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cenaclul EDITOR

Ponderea întâlnirii Cenaclului EDITOR, a cărui şedinţă a avut loc vineri, 31 mai 2013, la  Casa Municipală de Cultură Dorohoi, a constituit-o prezenţa noilor membrii, elevi ai Colegiului Naţional „Grigore Ghica” din Dorohoi. Participanţii au citit şi dezbătut, într-o primă etapă a întâlnirii, poeziile Luminiţei Amarie din volumele „Chintesenţa de a fi”, „Destin făcut dintr-un cuvânt” şi „Lacrimile, dinţii albi ai durerii”.

Precizăm, faptul că, autoarea este originală din Ibăneşti şi şi-a lansat, recent, unul dintre volume la Librăria „Univers” din Dorohoi. Reuniunea de cenaclu a inclus şi lectura altor poezii din creaţia participanţilor şi muzica interpretată de Alexandru Mirăuţi, care semnează versurile şi partitura.

Aducem în atenţie, celor interesaţi, că în fiecare zi de vineri, începând cu orele 14:30, Cenaclul EDITOR îşi va desfăşura în mod constant, şedinţele literare. Publicam, una dintre creaţiile Ioanei Dupu – poezia „ARCA”-, care a provocat mai multe comentarii favorabile şi analize textuale.

Noaptea se apropie ca un cal orb.
Gările au fost sigilate;
în zori vor fi predate pădurii din apropiere.
Armata florilor de iasomie a înconjurat provincia;
în lipsa mea,
trecătorile au fost ocupate de lacuri adânci de gheaţă.
În lungul oglinzilor de apă se văd ultimele locomotive
pregătindu-se pentru marile drumuri fără întoarcere.
Păsări multicolore caută loc unde să înmărmurească.
Presupun că o mare de evenimente
se va declanşa dintr-o clipă-ntr-alta. Mă salvează amintirile -
răspântii gânditoare.
Calul adoarme pe uliţa pe care m-am născut adineaori
ronţăind fluxul secundelor.
Când se va trezi,
un alt cutremur va izgoni focul, aerul şi apa din jur.
Voi trece printr-o alternantă de duminici
împodobite cu lumini şi umbre.
Când luna va apune, am să plec
cu ultimul tren,
într-o călătorie de plăcere în jurul pământului.

În urmă, gara de lumini va arde mocnit
sub zidurile sfărâmicioase ale anotimpurilor.

 

DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cenaclul EDITOR
DorohoiNews.ro, 03-06-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

03.06.2013 la 15:36

felicitari pentru stradania de a duce mai departe acest cenaclu....Se demonstreaza ca el merge mai departe si fara cei care l-au fondat si asta denota ca exista spirit si potential literar in Dorohoi...felicitari

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează doamnă pentru curățenie

SC angajează doamnă pentru curățenie
Societate Comercială angajează doamnă pentru curățenie. Program: 08:00-16:00. Număr contact: ...

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro