Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gheorghe-Buzatu-Iasi-2012

Vestea morţii istoricului Gheorghe Buzatu a întristat pe toată lumea de bună credinţă. Venită pe neaşteptate, cu câteva zile înainte de a împlini vârsta de 74 de ani, moartea Cărturarului reprezintă o imensă pierdere pentru ştiinţa istorică românească.

„A fost un om nemaipomenit”, îmi zice la telefon, cu o tristeţe nereprimată, un alt mare istoric, Ion Bulei. „Doamne, ce păcat că a murit un asemenea Cărturar”, îşi manifestă tristeţea învăţătorul Corneliu Drescanu din Ibăneşti.

De decenii bune, Gheorghe Buzatu reprezintă pentru noi un reper moral-ştiinţific autentic, fapt dovedit de imensa sa operă, operă dedicată slujirii Adevărului, Dreptăţii şi Intereselor poporului român. Istoricul Gheorghe Buzatu lasă în urmă o operă monumentală: zeci de volume de documente, zeci de volume de studii, monografii, eseuri etc., cu privire la istoria românilor în secolul XX. Locul central al operei domniei sale îl ocupă volumele dedicate epocii mareşalului Ion Antonescu, participării României la al Doilea Război Mondial, petrolului românesc şi rostul acestuia în istorie, fenomenului legionar, liderului acestuia, Corneliu Zelea Codreanu etc.

Dintre sutele de titluri ale istoricului Gheorghe Buzatu menţionăm câteva şi care vor rămâne repere ştiinţifice fundamentale: România şi Marile Puteri: 1939 – 1947, Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial (n. ns. îndeosebi volumul I), O istorie a petrolului românesc (n. ns. cu o ediţie în limba engleză) ce au adus Cărturarului respectul şi admiraţia contemporanilor.

Într-o lume (a noastră, desigur) viciată profund la nivel de discurs public de fariseism, impostură, compromisuri grave, cedări impardonabile, slugărnicie abjectă, laşitate cotidiană, Cărturarul Gheorghe Buzatu, în credinţa lui Nicolae Iorga, a avut convingerea până la urmă că un istoric adevărat nu poate sluji Neamul Său decât prin scrierea Adevărului istoric.

În cele patru întâlniri avute cu Gheorghe Buzatu între 2007 şi 2011, de fiecare dată îmi zicea: „Domnule profesor, istoria, problemele ei, controversele ei, este doar problema istoricului. Mai ales şi mai cu seamă, istoria recentă a României. Judecarea istoriei recente, interpretarea ei, nu-i treaba Justiţiei, cu atât mai puţin a Guvernului şi Parlamentului. Doar istoricul are dreptul, libertatea, obligaţia ca, în baza documentelor rămase, să scrie/spună adevărul. Nu prin legi restrictive şi Ordonanţe de Urgenţă limitative poate fi aflat adevărul istoric. Demnitatea unui popor nu se negociază, cu atât mai puţin Istoria sa.”
Ultimii ani de viaţă, Gheorghe Buzatu i-a trăit într-o mare tristeţe, o tristeţe pe care doar cei foarte apropiaţi şi avizaţi i-au simţit-o. Suporta greu ideea că istoria noastră recentă a încăput pe mâna unor politruci de sorginte neostalinistă şi neonazistă. De-abia îşi putea reprima mânia şi revolta faţă de cei care, ca urmare a unor presiuni externe, au reuşit, cel puţin la nivel de discurs oficial, să pună botniţă, căpăstru istoricilor. În ultimii ani, Cărturarul Gheorghe Buzatu a avut puţine bucurii. Ducea o viaţă austeră, discretă. Muncea enorm, neobosit până la epuizare, după cum mi-a mărturisit recent unul dintre apropiaţii săi, istoricul Vasile Diacon. Iar tristeţea Cărturarului izvora, o cred cu toată convingerea, din boicotul aproape general de care s-a „bucurat”, la nivel oficial, din plin: cărţile domniei sale dispăreau misterios din librării de cum apăreau, prezenţe rarisime în mass-media audio-vizuală, aplicarea etichetei infame de politician de extremă dreaptă omului cel mai puţin extremist pe care l-am cunoscut, austeritate material-financiară etc.

Desigur, în oricare stat din lume, un om de ştiinţă de talia istoricului Gheorghe Buzatu ar fi fost, de decenii, membru al Academiei. Ei bine, moartea cu totul neaşteptată şi atât de nedreaptă (n. ns. dar care moarte este dreaptă?) nu l-a găsit pe marele istoric Gheorghe Buzatu printre membrii Academiei Române. Astfel, la moartea lui Gheorghe Buzatu, Academia Română n-a arborat drapelul în bernă, nici nu şi-a adunat „nemuritorii” spre a-l omagia, după cum ar fi meritat, pe Cărturar şi opera sa. Căci, nu-i aşa, n-ar fi fost „corect” din punct de vedere politic, n-ar fi dat bine în faţa acelora care au avut şi au obrăznicia să ne spună nouă, la noi acasă, cum să vorbim, cum şi ce să scriem despre trecutul recent al României. La fel, nici vreo Universitate românească nu s-a simţit obligată să onoreze memoria marelui dispărut, să aducă omagiile cuvenite unui bărbat care a trudit din greu timp de peste cinci decenii slujind cu tenacitate Naţiunea română. Aduc omagii însă, şi fac trimitere aici la Academie şi Universităţi, acordând titluri de doctori honoris causa, din slugărnicie, obedienţă, evident, unor iluştri anonimi, indivizi şterşi şi nuli din punct de vedere ştiinţific. Prof. dr. Gică Manole


DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gheorghe-Buzatu-Iasi-2012
DorohoiNews.ro, 10-06-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Caut persoană pentru întreținere gazon

Caut persoană pentru întreținere gazon
Caut persoană pentru întreținere gazon! Tel: 0725810071

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro