Se vorbeşte şi se pomeneşte mereu de despăgubiri, retrocedări, uitîndu-se probabil de aşa zisa „urbanistică” executată prin demolarea grosolană şi distrugerea centrului istoric, civic al iubitului nostru orăşel de altă dată Dorohoi.

Se tot aminteşte şi se face „haz de necaz” de nişte dărămături, aşa zise periculoase din centru oraşului, iar lucru care îl voi prezenta şi expune în cazul de faţa este exact şi asemănător cu fosta strada I.C Brăteanu ( I.C. Frimu, Trandafirilor, şi parcă Dumitru Pompei de azi, etc şi etc) denumirile străzii din trecut şi astăzi. Intr-adevăr este periculos cele afirmate, dar un  lucru este de neconceput şi neimaginabil, adresîndu-mă în cazul de faţă domnilor contestatari, îndemnîndu-i să meargă şi să vadă dacă strada autentică mai există, iar urmele ei au rămas doar ca un verdict al trecutului.
  
Daţi vina pe mulţi, uitînd probabil că şi cei „MARI” sau mai „MICI” din Conducerea Oraşului nu-s complecţi străini de aceasta. Doar „o mînă spală pe alta” iar „banii nu au miros”. Şi încă ceva, aţi vrut să intraţi în Europa, atuncea fiţi mai viteji şi daţi dacă ştiţi lucrurile pe faţă. Căutaţi şi amintiţi, pot spune indirect pe foştii locuitori şi proprietari evrei ai caselor. Afirm că vă înşelaţi amarnic, dar legat de această problemă, amintesc că, conducerea Comunităţiilor Evreieşti din Bucureşti nu este străină de această problemă, ei fiind adînc implicaţi în această problemă, căutînd prin diferite mijloace să obţină diferite avantaje şi desigur şi despăgubiri. Pentru a cunoaşte mai multe în acest sens, nu ai posibilitatea să contractezi aşa zisa Comunitate locală, alcătuita din auzite din 21-22 evrei cîţi au mai rămas în oraş şi unde Preşedintele este de negăsit, un “voiajor” mereu plecat, te pune in situaţia de a nu cunoaşte mai mult.
  
Să ştiţi, că şi eu PERSONAL angrenat în această problemă, cît şi alţi oameni de bine evrei din Israel şi din lumea întreagă ne-am sezizat. Sînt oameni care nu-i prea îi avem la inimă, gîndindu-vă numai la situaţia dezastroasă a ŞCOLII PRIMARE ISRAILIT-O ROMÂNĂ care se află fără nicio ruşine într-o situaţie mai mult decît deplorabilă. De altfel, spre convingere, căutaţi cu atenţie MATERIALUL MEU în arhiva lui “DOROHOI NEWS”, intitula chiar sugestiv: „IMAGINI PRĂFUITE…
  
Dar, doresc să trec la momentul propice care mă doare şi îl doresc să îl dezvolt, de aceea am făcut această introducere care poate şi sînt sigur că pe mulţi îi va „doare” sau chiar îi va jena. De aceea vă întreb „unde-i strada copilăriei şi tinereţii mele, cu alte cuvinte unde-i CASA MEA PĂRINTEASCĂ”.
 
Fiecare dintre noi consideră ţinutul natal ca o adevărată frumuseţe, parcă nepămînteană, un loc plin de lumină şi de har, o adevărată gură de rai, iar cea mai preţioasă agoniseală rămîne pentru fiecare în parte adevăratele amintiri ale copilăriei şi a iubirii celor din jur, o adevărată dragoste a sufletului şi a inimii.
  
Legăturile noastre par a devenii mult mai evidente atunci cînd drumurile vieţii ne duc departe în lume. Locul natal ne cheamă şi ne reaminteşte de toate. Totul devine o poezie, un poem, o baladă de aducere aminte de părinţi, cu alte cuvinte da CASA PĂRINTEASCĂ, iar tu ca om nu o poţi uita. Ea este şi ţine însuşi de rodul dragostei părinţilor, cuibul de unde ţi-ai luat zborul la un moment dat spre zări îndepărtate sau chiar mai apropiate.
  
A uita CASA PĂRINTEASCĂ, înseamnă a o vinde. Celor care îsi uită CASA PĂRINTEASCĂ, sînt după mine oameni fără trecut, fără copilărie sau tinereţe. CASA PĂRINTEASCĂ. Cine nu a auzit de minunata poezie a lui GRIGORE VIERU cu acest titlu, cîntată de FUEGO sau minunata interpretare de însuşi marele şi regretatul ION DOLĂNESCU.

„Ascultaţi-mă, surori, pe mine/ Şi voi fraţii mei că vă sfădiţi/ E păcat, nu-i drept şi nu e bine / Să vinzi casa care te-a încălzit ? ( Grigore Vieru ) sau “Casa părintească nu se vinde şi nu se înstrăinează niciodată / Casa bătrînească nu se vinde / Nu se vinde locul cel mai sfînt / Incă vin copiii să colinde / Nu ştiu că bătrînii nu mai sînt/ Casa bătrînească nu se vinde / Nu se vinde pragul părintesc/. (Ion Dolănescu)
  
Fără îndoială că vi s-a înfiorat sufletul, sau poate v-au podidit lăcrimile, dar cu siguranţă că cu toţii v-aţi amintit de anii copilăriei, de casa părintească, de părinţi, de bunici, de fraţi şi de surori. E casa unde ne-am născut şi în care am, trăit.
 
Nu toţi mai avem această casă, care trebuie păstrată în suflet toată viaţa, indiferent unde ne-ar duce viaţa, chiar şi la capătul lumii. Dacă o vom uita, vom fi mai săraci decît oricare altul. Casa părintească este un fragment din viaţa noastră de zi cu zi.
  
Am trăit într-o casă care a fost demolată acum căţiva ani. A rămas un teren viran, ca o moviliţă de pămînt care acoperă peisajul centrului Dorohoiului de azi. In trecutul apropiat vizitam oraşul anual şi de fiecare dată găseam pe meleagurile casei mele părinteşti mereu „NOUTĂŢI”. Nu stiu cum s-a făcut aproape toată strada era intactă, iar demolarea s-a făcut exact pînă la casa mea cuprinzînd-o şi pe ea. Deci casa mea, CASA PĂRINTEASCĂ unde citeam şi învăţam la lumina lămpii de gaz, unde mă aştepta zilnic mama pe un scaun pe prisma casei, unde vecinii trăiau în prietenie şi armonie, creştini şi evrei, împrumutîndu-se după nevoi, cu un pahar de zahăr sau o simplă căpăţană de usturoi, un ou şi alte lucruri gospodăreşti a fost DĂRĂMATĂ, nu au „DEMOLAT-O”. De ce?!, Cu ce drept şi fără o aşa zisa hotărîre judecătorească sau chiar la o simplă semnătură a mea. Doar nu au dărămat-o în timpul „iubitului nostru conducător”!!...

Casa se găsea pe (după numele mai nou) pe strada Dumitru Pompei la numarul 91. Mai nou, cu alta ocazie vizitînd oraşul, chiar m-a bufnit rîsul. Pe aşa zisul loc rămas viran s-a instalat o caravana, iar în interiorul ei s-a amemajat un adevărat loc ai celor mai mari beţivi ai oraşului. Locul în sine, adică pe frontospiciul acestei caravane o firmă mare şi destul de vizibilă: „CAFE-BAR EUROPA”. Oare acei ce vorbesc de „DESPĂGUBIRI” nu se întreabă cîţi bani a primit acest… Haimovici. Dar, în loc de această întrebare, mai mult decît prostească, ia-şi dirija şi sfătui spre forurile locale, să-i întrebe cine a dat aceste aprobări nostime, cu alte cuvinte; „cine a făcut şi aranjat aceste GHEŞEFTURI”, cuvînt folosit exact de unii din aşa zişii „comentatori”, mai bine zis mici ANTISEMIŢI.
  
Se caută în legătură cu aceste despăgubiri şi în sine despre demolări vinovaţi numai şi numai, la un Bercovici, Meirovici, Herşcovici, Cotuşteanu, Iancovici şi dece nu… un Haimovici. De data aceasta vin să vă întreb, aşa zişii iubiţi cetăţeni plini de ispite ai oraşului, poate vă îndreptaţi atenţia şi privirea spre un Popovici, Ungureanu, Melinte, Paşcu, Vasilescu care îşi pierd timpul, dar probabil şi-l recuperează în modul care cred că aţi înţeles! Cu alte cuvinte citiţi istoria, întrebaţi părinţii şi bunicii, cine au fost evreii şi nu-i acuzaţi pe degeaba. Fără nicio ruşine o „comentatoare” afirmă că TIMUŞ a fost… EVREU. El a fost un criminal de război condamnat în anul 1946…
   
Să ştiţi că evreii, ca şi germanii sau saşii au părăsit legal România. Nu au fugit din ţară. Cu alte cuvinte nu fiţi antisemiţi şi nu vă legaţi de acei creştini, intelectuali în adevăratul sens al cuvîntului, adevăraţi români că or fi FILOSEMIŢI. Ei sînt oamenii culţi al naţiunii şi cunosc viaţa plină de prietenie din trecut dintre creştini şi evrei de a lungul timpurilor, apreciind la adevărata valoare aceste legături.
  
Spre aducere aminte doresc să atenţionez pe acei comentatori rău intenţionaţi că în Dorohoiul dinaintea ultimului război mondial, după o veritabilă statistică la o populaţie de 18.000 de locuitori, 15.000 erau evrei sau făcînd şi o mică paralelă cu Iaşul tot din acele vremuri, la o populaţie de 90.000 de locuitori peste 50.000 erau evrei. Şi încă un fapt veritabil, în primul război mondial 882 militari evreii au căzut la datorie în luptele pentru FĂURIREA ROMÂNIEI MARI. Şi-au dat viaţa deşi nu erau recunoscuţi oficial ca cetăţeni ai României. Aici a căzut şi bunicul meu după mamă, Casapu Iosub, mormîntul său fiind necunoscut. Numele său îl port cu cinste şi mîndrie.
  
Iată-mă în vara anului lui 2012. Mergeţi „stimaţi” viitori contestatori şi comentatori necruţători ai materialului de faţă şi vedeţi la faţa locului cum au fost rase de pe suprafaţa pămîntului toate casele de pe partea stînga a istoricei străzi I.C. Brăteanu. A rămas doar casa vecină, perete în perete cu fosta mea casă părintească. Parcă ar fi ca o piatră indicatoare pentru generaţiile viitore, că aici odată şi odată au fost case şi oameni.
  
Este vorba de casa de pe actuala denumire a străzii Dumitru Pompei cu numarul 93, casă unde locuieşte o biată femeie singură, pensionară şi tare lovită de soartă. Da!!! A rămas doar Costaş Gh. Maria, cum îi place ei să se recomande, iar eu în vizitele mele frecvente trec şi o vizites şi consolez de fiecare dată, bine înţeles nu cu mîna goală. Consideraţi aceasta bucuria vieţii ei şi a mea, a revederii şi totul ca o moştenire a bunelor relaţii ce au existat odată între creştini şi evreii locului.
  
Şi, ca să revin la subiect, titlul materialului meu şi la acuzaţiile probabile ale contestatarilor, vă întreb: m-a întrebat cineva pe mine ca unicul moştenitor ai părinţilor cînd au demolat casa părintească. Eu n-am retrocedat nimic, pentru că nici nu am fost întrebat şi bine înţeles compesaţii băneşti în acest sens nu am primit. In rest pentru toate ca să fiţi totuşi mai lămuriţi, aveţi o adresă sigură şi precisă, adresîndu-vă Conducerilor locale ale Municipiului, a Primăriei sau a Prefecturii, sau mai sigur, puteţi afla mai multe chiar de la cei mai „MICI” de acolo care deţin „cheile” şi „lăcata” ale acestor demolări, ei deţinind c-am acelea dubioase si secrete INTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI care vă frămîntă că nu vă lasă măcar să dormiţi, privirile şi gindurile „persoanelor” dumneavoastră fiind îndreptate doar spre  gheşefturile aşa zise… evreiesşti.
  
Şi, dacă tot sînteţi puşi pe treabă, faceţi şi o incursiune şi pe la sediul Comunităţii Evreieşti, dar numai să nu găsiţi lacătul pe uşa.!?!?...
  
POST-SCRIPTUM: Pentru eventualile COMENTARII ŞI…COMENTATORI sînt gata şi le stau la dispoziţie în mod civilizat, prin răspunsuri concrete, complecte şi reale. care le vor primii tot prin amabilitatea apreciatului „DOROHOI NEWS”, care întotdeuna se întruchipează într-o gazdă perfectă şi imparţială şi care sînt sigur că şi de data aceasta ne va găzdu-i cu plăcere. Cer doar o singură condiţie de etică elementară, ca NUMELE SOLICITANTULUI SĂ FIE REAL ŞI CUNOSCUT LOCALNICILOR ŞI NU… ANONIM.

GALERIE FOTO