Ţinea pixul puternic în mână şi apăsa pe cuvinte, de parcă vroia să le lipească cu ciocanul; el scria povestea lui cu Ea şi spunea că a început de unde se sfârşeşte povestea oamenilor...
M-am căsătorit cu o tânără fată, depăşind toate experienţele mele cu femeile, ce au vrut să cunoască, ca şi mine, sentimentul, plăcerile vieţii oprite, gustul păcatului, al furtului, plăcerea, ardoarea sufletului şi setea de alţi bărbaţi.

Pedepseam toate femeile prin ea, am devenit un expert: ştiu cum să gestionez cârma, aşa cum îmi place mie, sub steagul de soţ şi tutore, am devenit cel ce tăia şi spânzura.

I-am interzis orice: i-am interzis să deschidă fereastra, să se uite din balcon, i-am cerut să-şi acopere faţa atunci când vom ieşi afară şi să refuze să-şi vadă şi rudele, pentru că, acum, era soţia mea. Şi am lovit-o chiar în prima lună a căsătoriei noastre, deoarece nu a rămas gravidă.

Şi la fel în a două lună...
Şi în a treia lună...
Şi toate acestea până în ziua în care soţia mea a rămas gravidă.
Tremura de frică, ca o pisică plouată într-o noapte furtunoasă, ori de câte ori mă apropiam de ea. Acest sentiment a fost o plăcere pentru mine şi mă simţeam euforic...!
Simţeam că am redat bărbaţilor demnitatea lor pierdută.   

Am început să mai răresc bătăile dar să măresc numărul ameninţărilor mele.
Soţia mea a devenit mai puţin temătoare, mai feminină şi mai aproape de mine. Mă temeam din gelozie să n-o pierd, când o vedeam cât este de frumoasă... şi simţeam că parcă cineva ne urmărea, când eram împreună!!
O supăram din orice motiv şi o făceam să simtă că nimic nu-mi place, că este fără succes, proastă, că nu şi-a finalizat studiile( chiar dacă eu eram cauza!) şi de aceea nu este la un nivel egal cu al meu.
Era de ajuns pentru ea că făceam cumpărăturile pentru casă şi-i mai aduceam un mic cadou, din când în când...

Simţeam că este nemulţumită, încercând să facă pe placul meu iar eu mimam oboseală continuă şi mă umplea de bucurie iluzia că sunt totul pentru ea.
Şi a născut un băiat. Ar fi fost rău pentru ea dacă năştea o fată. Nu pentru că doream neapărat un băiat, i-aş fi reproşat doar ca să se simtă incompletă, în toate cazurile.
Dar, cu timpul, a început să-i scadă interesul pentru mine şi a dat toată atenţia copilul nostru, pentru a primi tandreţe.

Nu-i păsa că telefonul meu era plin cu numere ale fetelor vechi şi noi, şi cu fel de fel mesaje.
Soţia mea era singura femeie pe care o iubeam.
Poate atingeam cu privirea o femeie, poate doream fructul interzis dar tranzitoriu. Uitam tot atunci când intram în regatul meu, unde practicam judecata mea şi eram fericit de femeia mea.
A devenit nevasta mea foarte frumoasă şi eu am devenit mai dur. Mă jena că nu este geloasă pe mine şi că este sigură de ea, în ciuda tuturor.

Apoi a venit tragedia: am fabricat într-o zi un motiv pentru ceartă, pentru că ea aranja hăinuţele copilului în dulapul de lângă fereastră, fără a fi trasă perdeaua groasă. Am aruncat spre ea cu insulte şi vorbe grele, legându-mă de onoarea şi de educaţia ei şi am bătut-o chiar.
A încercat să se justifice, dar nu-mi păsa; am trântit uşa în urma mea şi am ieşit afară pentru câteva ore, rătăcindu-mă cu prietenii mei într-o excursie de pescuit.

Când m-am întors, nu am găsit-o acasă, nici lucrurile ei şi nici ale copilului. Am găsit doar o scrisoare în care scria aşa: „Nu meritam injuriile tale şi nici comportamentul tău. Am răbdat mult şi te-am suportat mult timp. Poate sunt ignorantă, dar am crescut foarte bine, într-o familie onorabilă; sunt mândră de familia mea. Nu mă mai întorc la tine; a venit timpul despărţirii de tine şi de tirania ta.
Vreau să mă odihnesc. Divorţez”.
Aşa a plecat de lângă mine şi toate încercările mele de a o recupera au fost fără succes. Am trăit toată umilinţa din lume, că să se întoarcă la mine, ca o regină, dar nu i-a mai păsat.
A plecat iar eu sunt acum un suflet pustiu, în pielea unui om mort…! Bara Haqi Abdul Baki

GALERIE FOTO