Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Seri Melancolice Eminesciene01

Sâmbătă, 21 septembrie 2013, Festivalul Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret "Seri Melancolice Eminesciene" a continuat la Ipoteşti. După debutul festivalului, care a avut loc, vineri, la Săveni, cea de a doua zi a început la Ipoteşti la ora 18.00.

Organizatorii, Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor de Evenimente Botoşani, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu în colaborare cu Primăria Municipiului Botoşani şi Consiliul Local Botoşani, Asociaţia Culturală ARLECHIN Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Primăria Comunei Mihai Eminescu şi Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Săveni, au asigurat buna desfăşurare a acestei activităţi aflate la cea de a IV-a ediţie.

Au urcat pe scena amfiteatrului interior „Laurenţiu Ulici”, construit pentru spectacole şi alte activităţi culturale, cu o capacitate de aproximativ 140 de locuri (numărul spectatorilor din această seară, fiind, după afirmaţiile organizatorilor, de aproximativ 200 de persoane), participanţii la secţiunea Grupuri folk, după cum urmează:
- Mid Band
- Moldavia Folk
- Cetatea Veche Siret
- Seth
- Ceainic
- Metafora
- Clio
- Cameleonii - Dorohoi (Ifrim Andreea, Ţîntă Alina-Lavinia şi Mihăilă Andrieş Ana-Camelia)
- Metil
- Melody

Seara a fost încheiată cu o lansare de carte ce poartă semnătura lui Ovidiu Mihăilescu, care l-a rugat pe  Ioan Mateiciuc să recite câteva din creaţiile sale, iar, pe final, în acordurile chitării cantautorului Ovidiu Mihăilescu, care, începând cu ora 20.00, a susţinut un recital de muzica folk.

Comisia de jurizare, a festivalului din acest an, a fost formată din Mihai Cosmin Popescu, realizator al emisiunii "Omul cu Chitara" de la Radio România Actualităţi, Ovidiu Mihăilescu, în calitate de cantautor şi poet, Ludvic Schibinschi, în calitate de profesor coordonator al cercului de muzica folk de la Palatul Copiilor Botoşani.

Toţi cei prezenţi au fost invitaţi să participe la un foc de tabără în curtea Memorialului unde, chitarele, au răspândit, din nou, vibrând, melodie după melodie, însufleţind buna dispoziţie. „Mulţumim, pe aceasta cale, domnilor: Cătălin Flutur, Cătălin Alexa şi Relu Târzioru, pentru sprijinul acordat în iniţierea şi derularea festivalului, până la această ediţie. Deasemeni, mulţumim şi domnilor: Ovidiu Portariuc, Florin Ţurcanu, Cosmin Andrei, Gheorghe Sorescu şi lui Relu Târzioru, pentru continuitatea şi susţinerea festivalului.”, a ţinut sa precizeze, Constantin Oneaga, unul dintre organizatori.


Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Seri Melancolice Eminesciene01
DorohoiNews.ro, 22-09-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro