Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Arta pentru Suflet

Pe data de 20 decembrie, începând cu ora 19:00, Bogdan Ota, acompaniat de Nordic Sonata Orchestra și prietenii săi va susține spectacolul caritabil „Artă pentru suflet” în sala Teatrului „Mihai Eminescu" din Botoșani.

Sensibilizați de problemele cu care se confruntă copiii bolnavi, artiștii s-au decis să-și unească forțele pe scenă și să sprijine strângerea de fonduri pentru două cazuri cu totul speciale. Este vorba despre Ciobanu Ștefania Gabriela, din loc. Păltiniș, jud. Botoșani, în vârstă de 14 ani, diagnosticată cu scleroză multiplă. Aflată într-un stadiu grav (paralizie totală), Gabriela are nevoie de o medicație specială costisitoare care să oprească efectul demielinizant al bolii (distrugerea sistemului nervos). Cel de-al doilea copil se numește Babiuc Teodor Ionuț, din loc. Avram Iancu, comuna Coțușca, jud. Botoșani, în vârstă de 9 ani.  În urma unui accident rutier grav, Ionuț a fost declarat de către medicii din București caz vegetativ și a fost trimis înapoi la Botoșani. Medicii și kinetoterapeuții de la secția de Pediatrie din Botoșani nu au renunțat și după o muncă grea de recuperare de aproape doi ani au reușit să-l repună pe picioare. Astăzi el merge la școală, dar a rămas cu sechele motorii, senzoriale și în exprimarea orală și gestică. Ionuț are nevoie de noi pentru a beneficia de o medicație specifică, de orteze pt. facilitarea mișcărilor și de un habitat corespunzător (locuiește cu bunica sa în condiții foarte grele).

Mesajul lansat de artistul Bogdan Ota către public accentuează ideea responsabilității individuale, sub deviza: „Ajutorul nostru contează. Fiecare dintre noi poate schimba lumea”.

Alături de celebrul pianist și compozitor vor concerta Sofia Sălăjan și Alexandru Plăcintă, doi elevi geniali de la Liceul de Artă din Iași, care au avut o evoluție fabuloasă în străinătate, unde au câștigat premiul I la cele mai importante competiții internaționale de interpretare instrumentală (pian). De la Liceul  de Artă din Botoșani vor veni pe scenă trei artiști cu un program surpriză pentru toate gusturile. La finalul serii grupul de copii Mellody din Botoșani, coordonat de profesorul Paul Ciprian Mihai, va înveseli publicul cu repertoriul lor de muzică de Crăciun.

Banii adunați cu ocazia acestui concert vor face o mare diferență pentru Gabriela și Ionuț, aducându-le în suflet lumină, speranță și bucurie.

Membrii Rotary Club Botosani vor fi de asemenea alaturi de cei doi copii, prin contributii financiare, cinstind astfel spiritul rotarian de ajutorare a persoanelor aflate in dificultate.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Arta pentru Suflet
DorohoiNews.ro, 07-12-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro