Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Foto 01 LINISTEA ETERNA

Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti (strada Popa Soare nr. 18), a găzduit pe data de 15 decembrie 2013, Salonul Naţional „Evreii din România”, organizat de Asociaţia „Euro Foto Art” (AEFA) în parteneriat cu Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), sub patronajul Ministerului Culturii.

„Liniştea eternă”- fotografia cu care dorohoianul Marius Petrescu a reprezentat municipiul şi judeţul nostru, s-a numărat printre exponate. Organizarea Salonului Naţional şi editarea albumului face parte dintr-un Proiect cultural Naţional iniţiat de (AEFA) în anul 2011 menit să prezinte naţionalităţile din România.

În acest context au fost organizate Saloanele Naţionale „Maghiarii din România” (2011) şi „Germanii din România” (2012). Pentru Salonul Naţional „Evreii din România” organizatorii au primit  383 de imagini realizate de artişti fotografi din România şi Israel. Juriul naţional a acceptat pentru Salon 108 lucări alb-negru şi color şi a premiat un număr de 25 de imagini cu 7 trofeele de cristal pusă la dispoziţia organizatorilor de către Comunitatea Evreilor din Oradea, precum 6 medalii şi 12 menţiuni AAFR (procurate de AEFA).

Fotografiile expuse prezintă fragmente de viaţă, patrimoniul, sinagogile, cimitirele şi cultura specifică comunităţilor evreieşti din România. Vernisajul Salonului naţional şi înmânarea festivă a premiilor a avut loc în prezenţa artiştilor fotografi participanţi şi premiaţi din Bucureşti, Oradea, Reşiţa, Sighetu Marmaţiei şi Sânmihaiu Român (Jud. Timiş), a unui public evreu din Bucureşti precum şi iubitor de fotografie din capitală.

Deplasarea, precum şi sejurul în capitală a artiştilor fotografi a fost posibilă datorită sprijinului financiar primit din partea Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Evenimentul a avut loc duminică, 15 decembrie 2013, la ora 11:00, la sediul Centrului Comunitar Evreiesc din Bucureşti, în prezenţa domnului deputat Dr. Aurel Vainer, preşedintele (FCER), domnului Carol König consilier al  Ministerului Culturii, dlui István Szilágyi consilier de cabinet  de la Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi artistului fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele (AEFA), directorul Salonului Naţional.

La eveniment a participat şi Excelenţa Sa Dan Ben Eliezer, ambasadorul Statului Israel din Bucureşti. Cu această ocazie a fost lansat albumul intituat „Evreii din România”, apărută în îngrijirea editurii „Euro Foto Art” cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi al Comunităţii Evreilor din Oradea, prin bunăvoinţa preşedintelui acestuia ing. Koppelmann Teodor-Felix, care a fost reprezentat la vernisaj prin Cristian Gabriel Seidler.

Cu această ocazie au fost înmânate de către preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art”, artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP şi premiile obţinute de artişti fotografi din capitală şi din imprejurimi, la Salonul Internaţional al Artiştilor Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni şi „Premfoto”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Foto 01 LINISTEA ETERNAFoto 02Foto 03Foto 04Foto 05Foto 06Foto 07Foto 08Foto 09Foto 10
DorohoiNews.ro, 26-12-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

01.01.2014 la 10:09

Nu rascoliti trecutul indepartat sau apropiat ca va veti convinge ca evreii au creiat si au dat atmosfera Dorohoiului intotdeuna si chiar de azi.

29.12.2013 la 09:32

Atentie pentru toti INTRUSII de genul acelei doctorite care ii IUBESC pe evrei.

28.12.2013 la 09:33

Bravo ca ii popularizati pe fostii nostrii concetateni si prieteni de o viata evreii. Unde esti Catinca?

27.12.2013 la 15:49

e bine ca nu se uita aportul acestei comunitati in cultura si stiinta romaneasca

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat

SC angajează persoană pentru secretariat
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat. Număr contact: 0751201821

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro