Aceştia au trăit pe vremea împărăţiei lui Neron, fiind ucenici al apostolului Pavel. Astfel întâmplându-se serbarea zeiţei Artemida în Colose, care este o cetate a Frigiei, şi aceşti apostoli făcând doxologie în bisericã, au venit asupra lor slujitorii idolilor; ceilalţi credincioşi au fugit, iar apostolii au rămas şi au fost prinşi şi duşi la ighemonul Androclis. Acela numaidecât a început să-l bată pe Arfip, şi nevrând să jertfească idolului ce se numea Min, a fost îngropat până la brâu, şi aşa l-au ucis cu pietre. Iar sfinţii Filimon şi Apfia chinuiţi fiind cu multe feluri de chinuri, s-au săvârşit şi ei muceniceşte.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim, Teodot, Isihie şi Asclepiodota.
Aceştia stând înaintea ighemonului, şi neînţelegând să se lepede de Hristos, la multe chinuri au fost supuşi. Dar răbdând chinurile cu bucurie, au fost cu toţii loviţi cu pietre, târâţi în nişte locuri pline de hăţiş şi la sfârşit s-au săvârşit de sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ravula.
Sfântul părintele nostru Ravula s-a născut în cetatea Samosata şi a primit învăţătura de la un oarecare Varipsava, care era un bărbat însemnat. Ravula vorbea limba siriană şi din vârstă fragedă dând dovadă de viaţă virtuoasă, s-a făcut monah şi, retrăgându-se prin munţi şi peşteri, petrecea ca marele Ilie şi ca marele Ioan Botezătorul. După câţiva ani, ducându-se în Fenicia, împreună cu un alt frate, şi strălucind şi mai luminat cu faptele bune, fără de vrerea lui a ajuns cunoscut tuturor. Pentru aceasta, cu ajutorul împăratului Zenon şi a lui Ioan episcopul Beritului, a făcut o mănăstire în mijlocul muntelui. Şi astfel Ravula şi cei împreună cu el, s-au aflat în mijlocul închinătorilor la idoli; pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toţi locuitorii de acolo i-au adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea dintâi faptă vestită a fericitului. Iar după moartea lui Zenon, a luat sceptrul împărăţiei Anastasie. Cu ajutorul acestuia, sfântul a făcut o altă mănăstire în Bizanţ, care s-a numit Ravula, şi a mai întemeiat şi alte mănăstiri în multe locuri. Acest fericit era osârduitor întru toate, cucernic, blând, primitor, învăţător, fără de mânie, milostiv, iubitor de fraţi şi plin de milostivire către toţi. Şi cu orice fel de meşteşugire ar fi căutat vicleanul diavol, sau cu vreo patimă pe ascuns să-l supere, el fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii celei vechi şi al celei Noi, alegând zicerile cele împotriva patimii şi aducându-le la îndeplinire, izgonea supărarea lui.
Aşa era fericitul acesta. Şi a trăit până în vremea lui Iustinian cel mare, care a zidit sfânta Sofia. Şi ajungând la optzeci de ani, şi trăind puţin după aceasta, a auzit glas de sus zicându-i: "Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi". Acest glas auzindu-l a zăcut puţin, şi s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri şi mărturisitorilor Eugeniu şi Macarie.
Pe când, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţea în Bizanţ Iulian Apostatul, toţi creştinii fugeau şi se ascundeau, ca să nu vadă spurcatele jertfe ce se aduceau la idoli. Iar elinii, cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, ci încă şi pe creştini, împotriva voinţei lor, îi sileau să facă aceleaşi desfrânări. Atunci Macarie şi Eugeniu, slujitorii lui Hristos, fiind prinşi, au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Iar pe păgânul împărat l-au mustrat ca pe un călcător al credinţei lui Hristos, şi că s-a făcut elin şi închinător de idoli. Pentru aceasta, împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să fie legaţi cu curele subţiri şi spânzuraţi cu capetele în jos. Şi multe ceasuri au fost afumaţi cu fum iute de gunoi. Apoi roşind în foc un grătar de fier, a poruncit ca sfinţii să fie întinşi goi pe grătar. Iar fericiţii ridicându-şi ochii la cer, prin dumnezeiască putere au răbdat chinurile. Atunci legându-i în lanţuri de fier, i-a trimis în surghiun în Mauritania. Mucenicii călătorind către locul de surghiun se bucurau că sunt prigoniţi pentru Hristos; şi cântau împreună: "Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului" şi se veseleau cu duhul. După ce au ajuns acolo, s-au suit pe un munte înalt petrecând singuri. Iar cei din locul acela le ziceau lor: fugiţi, fraţilor, departe de locul acesta, că un balaur rău locuieşte aici, care omoară pe cei ce se apropie. Dar sfinţii le-au zis: arătaţi-ne nouă peştera în care locuieşte fiara. Deci, i-au dus pe ei şi le-au arătat de departe peştera. Şi plecând genunchii la pământ, fericiţii au făcut rugăciune; şi îndată pogorându-se fulger din cer, a ars pe balaur, de îndată ce a ieşit afară. Această minune văzând-o cei de acolo, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi intrând sfinţii în peştera balaurului, au făcut rugăciuni timp de treizeci de zile, neavând nimic de mâncare şi de băutură. Iar după aceasta s-a auzit un glas zicând: robi ai adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apropiaţi-vă de piatra aceasta de lângă voi. Iar ei apropiindu-se, au văzut într-însa lumină şi despicându-se piatra în două, a ieşit multă apă, din care scoţând sfinţii şi bând spre îndestulare, s-au uşurat îndată de foame şi de sete. Şi în ziua a treizecea, sfinţii au cerut prin rugăciune să fie sloboziţi şi să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzind-o Domnul, i-a mutat pe amândoi la Sine. (DorohoiNews.ro)

GALERIE FOTO