Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ziua Internationala a Romilor_2

Ziua Internațională a Romilor, care este sărbătorită în fiecare an la data de 8 aprilie, va fi organizată în acest an și la Dorohoi.

Consiliul Local al municipiului Dorohoi a hotărât în ședința ordinară a lunii martie aprobarea efectuării de cheltuieli din bugetul local în valoare de 2500 de lei pentru desfășurarea manifestărilor social-culturale dedicate Zilei Internaționale a Romilor organizate la Dorohoi în perioada 1-8 aprilie 2014.

„Am primit o solicitare din partea reprezentanților romilor în care aceștia își exprimau dorința de a sărbători în luna aprilie o zi specifică comunității lor. Eu cred că este un lucru bun și chiar sper ca toți cetățenii să înțeleagă faptul că este un lucru bun, deoarece această activitate nu este una pur lăutărească sau de distracție. Suma solicitată nu este așa mare, am făcut-o cu toată deschiderea și am organizat un colectiv care să se ocupe de această sărbătoare.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Pentru organizarea acestei sărbători vor fi implicate mai multe instituții, printre care Consiliul Local Dorohoi prin Casa Municipală de Cultură Dorohoi, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Dorohoi și Partida Romilor „Pro-Europa”.

„În această perioadă se vor organiza mai multe activități ample de igienizare a zonelor în care se vor desfășura evenimentele, de plantare de copaci și de participare a comunității rome la activități edilitar-gospodărești, iar copiii comunității lor vor participa la activități specifice tinerilor din Dorohoi. Toate aceste activități se vor încheia cu un spectacol tradițional care, dacă se va desfășura în limite normale, civilizate și corecte, nu face decât să mă bucure.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Zona vizată pentru desfășurarea acestei sărbători este zona cea mai populată de această etnie și anume cartierul din apropierea fostei fabrici de sticlă din Dorohoi.

„Ziua Internațională a Romilor” a fost adoptată în anul 1971 cu ocazia primului Congres Internațional al Romilor și recunoscută în țara noastră de către Parlamentul României prin Legea nr. 66/2006 ca fiind „Sărbătoarea etniei romilor din România”. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ziua Internationala a Romilor_2
DorohoiNews.ro, 01-04-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.04.2014 la 19:58

Oare ce traditii mostenite ( de unde ?) au tiganii din Dorohoi ?..... Votaci cumva ?..

02.04.2014 la 18:08

Extraordinar,,,,numai de asta aveam nevoie,,,si avem dii tatii,,,,

01.04.2014 la 16:22

Desi sunt asociati adesea cu partea negativa a societatii, rromii au o cultura bogata si frumoasa care merita vazuta.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro