Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Obiceiuri de Paște

Pomul de Crăciun are un corespondent şi de Paşte în tradiţia săsească, iar obiceiul a fost preluat cu timpul de comunitatea maghiară şi chiar de românii din Bistriţa.

Dacă în Germania sau Austria este un lucru obişnuit să vezi nu doar crenguţe împodobite festiv de Paşti, ci copaci întregi, în România, în special în zona Transilvaniei, tradiţia îşi are locul mai mult în casele saşilor şi maghiarilor.

Bistriţenii au descoperit această tradiţie în urmă cu 12 ani, când primăria şi Forumul Democrat German au reluat organizarea târgului de Paşti al saşilor - Ostermarkt, eveniment organizat în săptămâna dinaintea Învierii Domnului, după calendarul catolic. Tarabele pline de ouă decorative cu şnur i-au intrigat pe mulţi dintre vizitatorii târgului, care au aflat că acestea sunt folosite pentru împodobirea „pomului de Paşti".

De atunci, mulţi bistriţeni au început să îşi creeze propria colecţie de ouă încondeiate, însă ideea a prins cel mai mult în rândul proprietarilor de florării, care au găsit astfel o metodă inedită de a-şi decora vitrinele în preajma sărbătorilor pascale. Un astfel de pom împodobit tronează în fiecare an şi lângă scena pe care au loc spectacolele de Ostermarkt, din apropierea Bisericii Evanghelice din Bistriţa.

Pomul de Paşti este cel mai adesea format din crenguţe înmugurite de salcie sau salcâm japonez, tăiate la aceeaşi dimensiune şi aranjate într-o vază sau un bol suficient de rezistent pentru a le susţine greutatea. Pe aceste crenguţe se aşază ouă de Paşti, fie golite de conţinut şi vopsite, fie confecţionate din plastic sau material textil, la care se adaugă alte decoraţiuni, cum ar fi iepuraşi, fluturi, puişori şi alte simboluri ale primăverii. Potrivit Agerpres, în comerţ pot fi găsite ouă de ciocolată special concepute pentru a fi atârnate pe crenguţe, care îi motivează şi mai mult pe copii să participe la împodobirea pomului de Paşti.

Odată împodobit, pomul este aşezat în încăperea în care vor fi primiţi musafirii în cele trei zile de sărbătoare. Variante mai mici ale pomului de Paşti pot fi confecţionate şi aşezate în centrul mesei în jurul căreia se adună familia, pentru a ciocni câte un ou şi a gusta din drobul de miel pregătit după reţeta casei. De altfel, pomul de Paşti este perceput ca un simbol al comuniunii şi bucuriei, în timp ce oul simbolizează viaţă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Obiceiuri de Paște
DorohoiNews.ro, 17-04-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro