Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Grupul folk NOI DOI(1)_1

Sâmbătă şi duminică, 12-13 iulie 2014, Asociaţia Fălticeni Cultural a organizat a treia ediţie a Festivalului Naţional "Fălticeni Folk".

Concursul din acest an s-a desfăşurat pe două secţiuni: interpretare şi creaţie.Şi de această dată organizatorii au propus publicului evenimente deosebite: vernisajul expoziţiei de artă decorativă a maestrului Radu Bercea "Deco Art 2014″ (lucrări care au ajuns la premianţii festivalului de folk), întâlnirea cu Grupul Vouă şi cu actorii Teatrului Naţional Bucureşti – Monica Davidescu, Ovidiu Cuncea, Dan Tudor, Afrodita Androne, recitaluri de excepţie ale unor folkişti cunoscuţi, prieteni ai festivalului: Ovidiu Mihăilescu, Puiu Creţu, Vasile Mardare, Adrian Bezna, etc.

Din juriul festivalului au făcut parte: regizorul Gheorghe Balint – preşedinte, folkiştii Puiu Creţu, Ovidiu Mihăilescu, Ştefania Iacob, poeta Clara Mărgineanu, poetul Sorin Poclitaru şi Cristian Tonolla.

În competiţie s-au înscris 20 de concurenţi din diferite colţuri ale ţarii: Fălticeni, Bacău, Negreşti-Oaş, Oradea, Bucureşti, Zăneşti, Tazlău (Neamţ), Botoşani, Tulcea, Iaşi şi desigur Dorohoi, misiunea juriului în stabilirea premianţilor fiind una foarte grea.

Marile premii au fost adjudecate de concurenţi din Dorohoi şi Tulcea.

Zece dintre piesele prezentate de concurenţi ediţiei a treia, la care se adauă piese ale primilor doi câştigători de la ediţiile anterioare, vor figura pe un CD care va fi lansat de Asociaţia Fălticeni Cultural cu prilejul finalei Festivalului de teatru "Birlic", în această toamnă.

De la Clubul Copiilor Dorohoi (prof. coordonator. Paul-Ciprian Mihai) au participat Andrei Cîşlariu şi Grupul NOI DOI, care au obţinut următoarele premii:

- Andrei Cîşlariu – Premiul II la Secţiunea CREAŢIE cu piesa "Prin nopţi tăcute"
- Andrei Cîşlariu – TROFEUL la Secţiunea INTERPRETARE
- Grupul NOI DOI – Premiul III la Secţiunea creaţie şi Premiul Asociaţiei "Fair play" pentru cea mai bună compoziţie pe versurile poetului Sorin Poclitaru.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Grupul folk NOI DOI(1)_1Andrei CislariuGrupul folk NOI DOI (2)Grupul folk NOI DOI(1)Grupul folk NOI DOI
DorohoiNews.ro, 16-07-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

16.07.2014 la 18:16

Bravo mai copii frumosi si talentati. Succes mult in continuare.

16.07.2014 la 16:07

felitari voua si domnului profesor.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro