Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gala Martisor Dorohoian

S-a încheiat Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mărţişor Dorohoian”, şi o dată cu acesta, s-au terminat şi emoţiile concurenţilor. Trofeul vânat de atâţia participanţi, a ajuns în mâinile moldovencei Munteanu Aliona, care s-a declarat extrem de fericită şi încă emoţionată.

 

„Mă bucur foarte mult că ţin acest trofeu în mână. Nu ştiu dacă pot să zic că mi-a fost greu sau nu. Niciodată nu am reuşit să iau un premiu atât de mare şi iată că îl am aici. Am emoţii foarte mari chiar dacă totul s-a sfârşit deja şi sper să nu fie ultima oară când vin aici, sper să mai revin măcar ca spectator. Vreau să le mulţumesc foarte mult celor care au organizat acest festival”, a spus Aliona. Tânăra care cu o seară înainte a cântat alături de Nicola, Liana Păuna, a dorit să mulţumească organizatorilor şi să îşi felicite colegii.

 

 „Am luat locul I şi sunt foarte fericită. Vreau să mulţumesc tuturor organizatorilor pentru că au făcut un festival minunat ,chiar acum urmează un recital Adrian Enache, pe care abia aştept să îl văd. Vreau să îmi felicit colegii şi să le doresc tuturor mult succes.”

 

    

 

Proaspăt întorşi de la „Românii au talent”, Grupul Voces a ţinut un mini-recital care a inclus melodii ca „Să-i cunoaştem pe români,” „Ciao mama”, „Concertul” şi „Ţara muzicii.” Juriul  a decis să le ofere un premiu de excelenţă, care a fost înmânat profesorului îndrumător Ciprian Mihai.

 

„Întotdeauna am spus că aplauzele ei le merită. Noi, cei care muncim în spate, ne vedem mai puţin. Suntem onoraţi să primim acest premiu de excelenţă şi sperăm ca întotdeauna să purtăm numele Dorohoiului cu cinste peste tot acolo unde vom merge”, a spus prof. Ciprian Mihai.

 

    

 

Senzaţia serii a fost recitalul susţinut de Adrian Enache, cu melodii dedicate tuturor femeilor, dar şi cu o melodie dedicată regretatei Laura Stoica, cea alături de care artistul şi-a făcut debutul în 1990. Melodia aleasă a fost „If tomorrow never comes”, din repertoriul internaţional. Publicul a dovedit că este receptiv la mixul de melodii Modern Talking, „Dragoste la prima vedere” sau „Hai acasă”din repertoriul Gil Dobrică.

 

„Aşa cum am mai spus în seara asta..a fost fantastic, minunat. De aceea am spus la final că mulţumesc publicului din Dorohoi pentru că există, pentru că este inimaginabil de fierbinte, de cald şi de bun cunoscător al fenomenului cultural. Mă bucur că apreciază şi că are norocul să vadă artişti cu adevărat valoroşi, pentru că aşa cum se ştie, duc o campanie puternică prin mass-media şi nu ratez nicio ocazie la televiziune să mă iau de vedetele <>care sunt promovate în România. Trebuie să terminăm şi să repunem valoarea acolo unde îi este locul. Mă bucur că încă o dată Dorohoiul a avut parte de artişti cu voci deosebite, şi mă refer aici la colegele mele pe care le-am felicitat: Luminiţa Anghel şi Nicola. Având sânge de moldovean m-am simţit din nou ca acasă. Aşa cum am spus şi în piesa lui Gil Dobrică, şi nu am glumit, dacă se poate să îmi fac buletin de Dorohoi, ar fi o plăcere”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Adrian Enache la sfârşitul spectacolului. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gala Martisor Dorohoian
DorohoiNews.ro, 07-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro