Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi - Amintiri despre trecut_2

Poate vi se pare anormal ca cei trei dorohoieni pasionaţi de trecutul oraşului nostru să aibă, pe lângă meseria lor, şi pasiunea fotografiatului.

Dl. Marius Petrescu este un artist într-un domeniu în care puţini s-au aventurat: aceea a reprezentării oamenilor în diferite ipostaze exprimate prin îmbinarea beţelor de chibrituri.  Lucrările lui sunt expuse de mai bine de doi ani în holul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani. Ca fotograf amator a participat la mai multe concursuri foto pe plan naţional cu care prilej a fost remarcat de juriu.

Dl. Roşca Velea Alexandru, un deosebit instructor de karting, cu numeroase medalii obţinute la concursurile naţionale, a cochetat şi cu arta foto. Acasă, dar mai ales în PC are sute, dacă nu chiar mii de fotografii din toate domeniile referitoare la Dorohoi şi oamenii acestuia.

Este adevărat că de la iubitorii foto din oraş au fost recuperate aproximativ 20 de fotografii. Dar, în albumele personale ale autorului de faţă au fost adunate  peste 600 fotografii foarte  vechi, vechi şi  mai noi, toate despre oraşul  nostru- străzi, locuinţe, şcoli, manifestări  sportive sau culturale etc. Poate că într-un viitor nu prea îndepărtat vom avea posibilitatea de a le expune pentru cei care iubesc Dorohoiul.

Fotografia pe care o prezentăm mai jos este executată cu câţiva ani înainte de a începe demolarea centrului oraşului. Pentru pasionaţii de istorie locală vom aminti câteva date mai semnificative legate de porţiunea de stradă Grigore Ghica din str. I.C. Brătianu (astăzi D. Pompeiu) până la primăria în reconstrucţie. A rămas în picioare, pe partea dreaptă spre deal, doar cocheta clădire a Stării Civile. În momentul construcţiei, înainte de anul 1920, a fost sediul Băncii Dorohoiului-proprietatea lui Adolf Witner, dar şi a avocatului Marcovici Mureş, iar în preajma anului 1940 a devenit locuinţa învăţătoarei Octavia Răutu. Pe partea stângă spre deal, au rămas în picioare clădirea fostului restaurant Central, clădirea Casei Sindicatului Învăţământ construită în 1936 pe un teren cumpărat de la Elisabeta Spinzi, apoi Grădina Mică amenajată de Ioan Calcântraur în 1880 şi clădirea  impunătoare a fostei Bănci Naţionale a României-filiala Dorohoi, clădire donată primăriei de familia Vârnav şi în care a funcţionat Şcoala Primară nr.1 de băieţi „Gh. Asachi”, între anii 1855-1901.

Urmărind fotografia veche, pe partea stângă spre deal: la colţ era o farmacie, ulterior devenită florărie, urma filiala CEC urmată de sediul Organizaţiei Sportul Popular condus pe atunci de Silberman. În continuare era o mică străduţă numită str. Templului. Se continua cu diferite magazine şi ateliere de reparaţii, era un atelier foto, o agenţie loto a unui mare fan al sportului dorohoian, Paul Leibovici. Urma strada Meseriaşilor care ducea în Piaţa Unirii (astăzi piaţa Wasserman), apoi hotelul Splendid şi Societatea Cooperativă „Deşteptarea” devenită apoi Federala. Se continua cu restaurantul Central, Casa Sindicatului Învăţământ, Grădina Mică, Banca Naţională până la str. Poştei.

Pe partea dreaptă, spre deal, prima clădire a fost construită de Horifter Polak, apoi aceasta a aparţinut familiei Richard Schmid care a amenajat aici un atelier mecanic, iar după 1944 a fost aici printre altele un aprozar. În continuarea acestei clădiri era alipită clădirea fraţilor Baratz, mai târziu cunoscutul magazin sportiv condus de Drăguţ.Urma strada Costache Negri, denumită după 1948 strada Ion Păun Pincio. După str. C. Negri urmau magazine şi librării, casa Kantor, cinematograful lui Isac Segal care avea şi o grădină de vară pentru derularea filmelor. Pe colţ era librăria lui Aclipei, urma strada Costică Stroici care se termina în strada Gr. Ghica. Până la casa Octaviei Răutu ne mai amintim de o tipografie, un timp a funcţionat în această parte oficiul telefoanelor cu vestita telefonistă Tanţa, un centru de distribuire a pâinii deservit de vânzătorul Ştefan.

Marea majoritate a populaţiei de pe această importantă arteră a Dorohoiului era alcătuită din evrei care, transformau camera din faţă în magazine, ateliere etc. pavoazate cu reclame şi afişe colorate ce dădea un farmec aparte străzii. La etaj, pe ambele părţi, în anii de după război, pe ambele colţuri, au funcţionat sedii ale asociaţiei sportive Voinţa, bibliotecă, case particulare etc. Şi totuşi, în partea din vale a străzii Grigore Ghica nu a dispărut totul. Au rămas pe poziţie cei doi stâlpi care sunt un punct de orientare între vechea şi noua stradă.

În curând această parte a oraşului va intra într-o transformare radicală,ceea ce va da o nouă înfăţişare, mult mai plăcută, care va oferi, cu siguranţă, un aspect modern, civilizat şi estetic oraşului Dorohoi. (prof. Ilarion Mandachi)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi - Amintiri despre trecut_2Dorohoi - Amintiri despre trecut_3Dorohoi - Amintiri despre trecut_1
DorohoiNews.ro, 31-07-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

31.07.2014 la 13:04

Privind aceste poze cu drag imi amintesc de adolescenta mea ,de prieteni si de colegi.

31.07.2014 la 11:01

Pe langa calitatile mentionate pentru domnul Petrescu mai adaug eu una, aceea de implicare in slujba aproapelui, pentru care ii port un deosebit respect.

31.07.2014 la 09:06

Da,asta articol! O adevarata lectie de istorie a dlui prof. Mandachi,in fata caruia JOS PALARIA! Multumim dle profesor pentru munca Dvs.!

31.07.2014 la 08:23

Iata doua fotografii practic la fel de valoroase ca o vedere din perioada interbelica sau chiar antebelica. Cu atat mai mult ne-ar interesa, daca este posibil, istoria fotografiilor,de cine, cum si cand au fost facute, cine le-a redescoperit etc.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro