Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Primavara si poezie 1

Împofida crizei socio-economice, în municipiul nostru exista câțiva creatori de literatură care se încăpățânează sa sfideze prin lucrările lor realitatea cotidiană.
     
Întâlnindu-se periodic în cadrul Casei de Cultură din Dorohoi, membrii Cenaclului Editor au avut parte și în ziua de marți 15 martie 2011 începând cu ora 15:00 de incitante propuneri, avându-i ca autori pe Hanachiuc Andrei și pe Nicu Anton.
     
Poemele citite de aceștia au fost analizate de Ciprian Voloc, Nicolae Oanea și Claudiu Roșu.  
Aceștia au remarcat poemul OSCILARE semnat de Hanachiuc Andrei scris în registrul reflexiv al meditației filozofice și poemul DE IUBIRE semnat de Nicu Anton.
     
Autorii citați au lecturat, de asemeni, poeme sociale și pamflete remarcându-se poemul intitulat UN ALT IMN NAȚIONAL scris de Nicu Anton.
    
Această propunere este o alternativă ironica la adresa imnului actual al României – Deșteaptă-te Române, care, prin strofa de început constituie o batjocură la adresa ființei naționale românești după cum a remarcat Ciprian Voloc.
     
Următoarea întâlnire a Cenaclului Editor va avea loc în data de 29 martie 2011 la ora 15:00.

Un alt imn naţional

Mama proştilor
e întotdeauna gravidă,
într-o ţară absurdă, perfidă
şi naşte pe bandă rulantă
o naţiune de oameni ratată.

Poţi spune ce vrei
te aude un surd,
din sfârcul matern
străinii ne sug.

Nici lacrimi. Nici dor.
Trecut. Viitor…
halal naţiune
Sărman biet popor.

Aud din morminte
străbunii ce vor,
de ciudă am muri
noi…înaintea lor.

Se ascund şi Carpaţii
înecaţi în durere
aţi risipit din adâncuri
a ţării avere.

Pe Dunăre curge încet
trecutul măreţ,
un mâine incert…
Prezentul din noi e absent.

Trezeşte-te ţară!
prea mult ai dormit
în somnul de moarte
ROMÂN, osândit.                      Nicu Anton

(DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Primavara si poezie 1
DorohoiNews.ro, 16-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.03.2011 la 23:13

Taceti wei ca mare dreptate a avut Eminescu.

17.03.2011 la 15:02

Mai Bubu esti cumva Boculetul ala mic si pricajit care recita ieri in aula Parlamentului din ,,Criticilor mei" ? Daca nu cu siguranta esti PDL-ist.

17.03.2011 la 13:48

bubu scrie versuri tu si nu-l mai cita pe Eminescu... p.s. doar incultii dau citate...citeaza asta

17.03.2011 la 00:38

E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune, Înşirând cuvinte goale Ce din coadă au să sune.

16.03.2011 la 15:52

bravo NICULE, curat adevar.....si la mai multe.

16.03.2011 la 14:32

Felicitari Nicu pentru imn:D

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro