Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Editor 1

Ceața s-a lăsat iar cerul înnorat a curmat aripile fluturilor. Frunzele arborilor osteniți sunt pierdute pe cărări, florile nu mai zâmbesc, ele visând la zile ce-au trecut știind că în curând vor muri. Natura toată și stelele-aurii își pierd culoarea așteptând ca toamna să își continue cursul firesc cu frunzele-i ruginii, frigul și bruma care o caracterizează.

Din nou membrii Cenaclului „Editor” al Casei Municipale de Cultură Dorohoi, s-au întâlnit duminică, 26 octombrie 2014, pentru a-și mai încălzi sufletele și a-și pune în valoare ce au mai frumos, adică talentul în arta de a creea, a cânta și a nara.

Prezent între cenacliști, domnul Burlacu Ioan a povestit despre cartea „Mita în relațiile româno-otomane, 1400-1821”, carte pe care acesta vrea să o publice. De asemenea domnul Burlacu Ioan a citit și propria-i schiță umoristică „Copacul”. Tăcerea, ridicarea moralului, plăcerea, încrederea, sinceritatea și voința au fost puse în valoare în maximele aceluiași om deosebit, ca de fiecare dată, domnul Berbecel Eduard. Stimabilul profesor, domnul Bara Haqi Abdulbaki, i-a încântat din nou pe cei prezenți cu câteva emoționante creații proprii și anume: „Porunci de învățat”, „Este timpul”, „Rămâi aici”, „Am visat”, „Iubito”, „Suntem uitați”, „Somnul veșnic” și „Mama”, acesta vorbind  despre viitoarea lui carte  și de volumul de poezii pe care acesta vrea să i-l publice membrei cenaclului Hrițuleac Iasmina-Andreea.

Hrițuleac Andrei, un membru mai vechi al cenaclului, elev al Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob ” Dorohoi, a dat citire unor creații proprii sensibilizând de-a dreptul auditoriul și anume: „Rugă”, „Bunicii mele” și „Mai dă-mi un răgaz”, poezii compuse de acesta în momente intense din viața lui. Stimabila doamnă, Valuța Murariu, director al Casei Municipale de Cultură Dorohoi, gazdă caldă a cenacliștilor, a dat citire câtorva creații a fiicei sale Marta Polixenia Ursuleanu: „Coșmarul unei nopți”, „Mare amară”, „Acasă”, „Ploaie”, „Doar cu tine” și „Adio”.

În această duminică târzie de toamnă, copiii de la Complexul de apartamente „Floare de Colț” Dorohoi, însoțiți de doamna instructor de educație Mihăilă Andrieș Ana-Camelia, au cântat cu căldură în acordurile de chitară a instrunctorului lor: „Pădure nebună”, „Frunze arămii” și „Melancolie de toamnă”. Mihaela Tupeluș și Maria-Magdalena Jităreanu, două fete de la Complexul de apartamente „Floare de Colț” au dat citire la două creații eminesciene, „Peste vârfuri” și „Ce te legeni”.

Au încântat pe cei prezenți și grupul „Artis Anima” format din doamna Mihăilă Andrieș Ana-Camelia, Hrițuleac Iasmina-Andreea, (Ifrim Andreea lipsind din motive obiective) au interpretat cu aceeași candoare piesele „Rău mă dor” și „Nebun de alb” piesă la care li s-a alăturat și Hrițuleac Andrei. Mai apoi cu vocea-i incomfundabilă doamna Mihăilă Andrieș Ana-Camelia a interpretat piesa „Visului meu” pe muzica sa, versurile aparținându-i micuței poete Hrițuleac Iasmina Andreea.

Hrițuleac Iasmina-Andreea, a dat citire la trei creații proprii „Vreau să fiu”, „Vă mulțumesc” poezie dedicată membrilor cenclului și „Îmi este dor de tine , țară” aceasta fiindu-i dedicată domnului profesor, Bara Haqi Abdulbaki.

Încă o duminică petrecută în armonie, emoție și sensibilitate între prieteni și adevărate talente cu care municipiul Dorohoi se mândrește. Toate aceste întâlniri a cenaclului „Editor” nu ar fi posibile fără susținerea onorabilului președinte al cenaclului, domnul profesor Titus Tomiuc.

Următoarea întâlnire a cenaclului, datorită secției de votare organizată în Casa Municipală de Cultură, va avea loc, duminică 2 noiembrie 2014, în incinta Muzeului Memorial „George Enescu” Dorohoi. (A consemnat pentru Dorohoi News, Hrițuleac Iasmina-Andreea.)

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Editor 1Editor 2Editor 3Editor 4Editor 5Editor 6Editor 7Editor 8Editor 9Editor 10Editor 11Editor 12Editor 13Editor 14Editor 15
DorohoiNews.ro, 28-10-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

28.10.2014 la 09:28

Frumoase si alese cuvinte Iasmina! Felicitari tie si fratelui tau,felicitari tuturor celor care participa activ la aceste intalniri atat de calde ! Va multumesc pentru ca existati si pentru ca ne daruiti cu fiecare sedinta de cenaclu atata sensibilitate!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA, în fața liceului, scara din mijloc. Beci. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro