Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Festivalul Mostenitorii Dorohoi 01

Orice copil trebuie educat pentru a fi continuator al valorilor culturii populare, aceasta îi uneşte, îi sensibilzează, îi bucură şi în acelaşi timp impresionează şi creează armonie. Cu aceste gânduri, în ziua de 15 decembrie 2014, s-a desfăşurat ediţia cu numărul 10 a prestigiosului Festival de datini şi obiceiuri de iarnă „Moştenitorii”, festival desfăşurat ca în fiecare an, la Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi.

Într-o atmosferă de sărbătoare, într-un decor de basm s-au perindat pe scena grădiniţei, colindători, magi, urători, căiuţi, urşi, căpriţe şi mascaţi. Cu toţii au demonstrat că obiceiurile din zona Moldovei reprezintă un tezaur păstrat cu sfinţenie şi dus mai departe.

Au participat 400 de copii din grădiniţele: Ştefan cel Mare şi Sfânt Dorohoi, Grădiniţele  Dumbrăviţa, Corlăteni, Brăeşti, Poiana – Brăeşti, Grădiniţele Nr. 3, 4, 6, 8, Albă-ca-Zăpada Dorohoi, Şcoala Gimnazială Mihail Kogălniceanu Dorohoi şi Şcoala Dumbrăviţa.

Din juriul festivalului-concurs au făcut parte:
Prof. Paula Gavriluţă – Inspector ISJ Botoşani
Prof. Irina Maria Miron-Director Clubul Copiilor Dorohoi
Prof. Mariela Dupu-Responsabil structură Grădiniţa Nr. 6 Dorohoi
Prof. Viorica Neaună-Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi
Prof. Ana-Maria Onofrei-Membru Consiliul Reprezentativ al Părinţilor
Valuţa Muraru – Director Casa Municipală de Cultură Dorohoi
Prof. Paul Ciprian Mihai - Clubul Copiilor Dorohoi
   
Ca invitaţi, au fost alături de micii colindători: Ing. Dorin Alexandrescu - Primarul Municipiului Dorohoi
Claudia Chirilă - Şef Centru Jurjac; membru în Consiliul de Administraţie al Grădiniţei Ştefan cel Mare şi Sfânt, Prof. Marcel Dupu – Director Palatul Copiilor Botoşani, Colindătorii au fost răsplătiţi cu mere,  colăcelul tradiţional şi numeroase premii, prin sponsorizarea Asociaţiei Parentis.

O zi de neuitat petrecută de copii, părinţi şi cadre didactice la Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi !

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Festivalul Mostenitorii Dorohoi 01Festivalul Mostenitorii Dorohoi 02Festivalul Mostenitorii Dorohoi 03Festivalul Mostenitorii Dorohoi 04Festivalul Mostenitorii Dorohoi 05Festivalul Mostenitorii Dorohoi 06Festivalul Mostenitorii Dorohoi 07Festivalul Mostenitorii Dorohoi 08Festivalul Mostenitorii Dorohoi 09Festivalul Mostenitorii Dorohoi 10Festivalul Mostenitorii Dorohoi 11Festivalul Mostenitorii Dorohoi 12Festivalul Mostenitorii Dorohoi 13Festivalul Mostenitorii Dorohoi 14Festivalul Mostenitorii Dorohoi 15Festivalul Mostenitorii Dorohoi 16Festivalul Mostenitorii Dorohoi 17Festivalul Mostenitorii Dorohoi 18Festivalul Mostenitorii Dorohoi 19Festivalul Mostenitorii Dorohoi 20Festivalul Mostenitorii Dorohoi 21Festivalul Mostenitorii Dorohoi 22Festivalul Mostenitorii Dorohoi 23Festivalul Mostenitorii Dorohoi 24Festivalul Mostenitorii Dorohoi 25Festivalul Mostenitorii Dorohoi 26Festivalul Mostenitorii Dorohoi 27Festivalul Mostenitorii Dorohoi 28Festivalul Mostenitorii Dorohoi 29Festivalul Mostenitorii Dorohoi 30Festivalul Mostenitorii Dorohoi 31Festivalul Mostenitorii Dorohoi 32Festivalul Mostenitorii Dorohoi 33Festivalul Mostenitorii Dorohoi 34Festivalul Mostenitorii Dorohoi 35Festivalul Mostenitorii Dorohoi 36Festivalul Mostenitorii Dorohoi 37
DorohoiNews.ro, 17-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA, în fața liceului, scara din mijloc. Beci. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro