Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Editor Eminescu 01

Pornind după raza de lumină a Luceafărului poeziei românești, membrii Cenaclului „Editor”, duminică, 18 ianuarie 2015, s-au întâlnit la Casa Municipală de Cultură Dorohoi, pentru a omagia cei 165 de ani de la nașterea marelui poet.

A dat startul acestei întâlniri, doamna Mihăilă Andrieș Ana - Camelia interpretând melodia „Dorință” pe versurile lui Mihai Eminescu, apoi  grupul de copii de la Complexul de apartamente  „Floare de colț” Dorohoi sub îndrumarea doamnei instructor de educație Mihăilă Andrieș Ana -Camelia, au dat citire câtorva poezii eminesciene, „Adio”, „O dată  te văzusem”, „La mijloc de codru des” și „Dorința”, interpretând mai apoi melodia „O rămâi” pe acordurile de chitară a instructorului lor. Paula Sticea a recitat poezia „Luceafărul” emoționând pe cei prezenți, Mihaela Tupiluș și Magda Jităreanu recitând „Revedere” respectiv „O, rămâi”.

Gîbu Ana-Maria, prezentă la această ședință de Cenaclu, a povestit despre întâlnirea dedicată lui Eminescu la Ipoteșt,i unde a fost invitată, apoi a dat  citire poeziilor „Amintește”, „Și azi plopii sunt fără soț”, „Nu te-am uitat” și „La aniversare”. Berbecel Eduard a dat citire câtorva cugetări, Aparaschivei Valeriu a citit poeziile „Dormi” și „Copii eram noi amândoi” iar Mihai Dragoș  a recitat poeziile „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” și „Departe sunt de tine”. Doamna profesor Vasiliu Claudia, a dat citire poeziei „La steaua” în timp ce doamna director al Casei Municipale de Cultură Dorohoi, a recitat poezia „Cred în Eminescu” poezie aparținând fiicei sale Marta Polixenia Ursuleanu.

Prezenți la această întâlnire, tânărul Cojocaru Sabin a citit poezia lui Eminescu, „După ce atâta vreme”, iar Gușilă Andreea o nouă membră a Cenaclului a dat citire creației sale proprii, „Eminescu”. Iacob Alin a interpretat pe versurile Lui Mihai Eminescu, melodia „Pe lângă plopii fără soț”  alăturându-i-se și doamna Valuța Murariu,  Frunzuc Alina interpretând piesa „Oameni de subsol”.

Doamna profesor, Onofrei Ana-Maria, a recitat frumoasa poezie „Doina” a lui Eminescu impresionându-i la maxim pe cei prezenți, apoi domnul profesor Tănase Vasile, a recitat poezia „Floare albastră” și Alexandru Chițac a dat citire unei creații proprii, intitulată „Mihai Eminescu”. Prezentă și de această dată, Hrițuleac Iasmina-Andreea și-a făcut și ea auzită propria-i poezie dedicată Luceafărului poeziei românești intitulată sugestiv „Lui Eminescu”.

Cenaclul „Editor ”, aduce mulțumiri personalului de la Memorialul Ipotești pentru  cele zece reviste „Hyperion” oferite membrilor Cenaclului.

Următoarea ședință a Cenaclului „Editor” va avea loc duminică, 25 ianuarie 2015 la Casa Municipală de Cultură Dorohoi la ora 12:30. (A consemanat pentru Dorohoi News, Iasmina-Andreea Hrițuleac.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Editor Eminescu 01Editor Eminescu 02Editor Eminescu 03Editor Eminescu 04Editor Eminescu 05Editor Eminescu 06Editor Eminescu 07Editor Eminescu 08Editor Eminescu 09Editor Eminescu 10Editor Eminescu 11Editor Eminescu 12Editor Eminescu 13Editor Eminescu 14Editor Eminescu 15Editor Eminescu 16Editor Eminescu 17Editor Eminescu 18Editor Eminescu 19Editor Eminescu 20Editor Eminescu 21Editor Eminescu 22Editor Eminescu 23Editor Eminescu 24Editor Eminescu 25Editor Eminescu 26Editor Eminescu 27Editor Eminescu 28Editor Eminescu 29Editor Eminescu 30Editor Eminescu 31Editor Eminescu 32Editor Eminescu 33Editor Eminescu 34Editor Eminescu 35Editor Eminescu 36Editor Eminescu 37Editor Eminescu 38Editor Eminescu 39
DorohoiNews.ro, 19-01-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro