Casa Municipală de Cultură Dorohoi va organiza duminică 3 aprilie începând cu ora 14:00, un spectacol în cadrul căruia vor fi implicați toti copiii, adolescenții și chiar cei mai mari care participă la activitățile Casei Municipale de Cultură, la cercurile organizate. Va fi un spectacol de muzica, teatru, dans, (dans modern, dans Latino, dans popular), vor evolua pe scenă formații de muzică populară, formații de dans modern, soliști de muzică populară și soliști de muzică ușoară, într-un cuvânt vor fi implicaț toți copiii care participă la activitățile derulate de către Casa de Cultură.
„Invităm toți locuitorii municipilui Dorohoi să vină la acest spectacol, să vadă ce se face cu adevărat la Casa Municipală de Cultură, să susținaă copiii ce vor evolua și cu această ocazie să putem promova activitățile pe care le derulăm. Colectivul Casei de Cultură, prin foarte multe colaborări reușește să aibă o activitate care să cuprindă tot ceea ce înseamnă domeniul culturii”, a declarat pentru Dorohoi News, director Casa Municipală de Cultură Dorohoi, Valuța Murariu. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro
Flori de primăvară : Super spectacol susținut de Casa Municipală de Cultură pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi
Sursa: DorohoiNews.ro
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!







Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.