Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

george-enescu-in-memoria-timpului

Notorietatea de care se bucura GEORGE ENESCU în întreaga lume nu a lăsat indiferentă conducerea oraşului Dorohoi, de pe ale cărui meleaguri era marele muzician.

La 9 noiembrie 1931, în sala de şedinţe a primăriei locale au fost convocaţi, în afară de consilieri, directorii de şcoli,cadre didactice, un grup de ofiţeri de la regimentul 29 infanterie în frunte cu comandantul lor generalul Craioveanu, preoţi şi directori de instituţii dorohoiene.

Redăm mai jos Procesul-verbal al Şedinţei Comisiunea fiind în unanimitate se declară şedinţa deschisă. Dl. Preşedinte, luând cuvântul spune:

„Acum 50 de ani s-a născut pe mândrele plaiuri ale judeţului Dorohoi, George Enescu, care curând avea să devină geniul muzical al românismului. El a dus în toată lumea vraja şi farmecul cântecului ţării noastre. De aproape 40 de ani atenţia lumii s-a îndreptat asupra copilului minune de atunci, a desăvârşitului nostru de azi. Astăzi toată ţara îl sărbătoreşte. Cu întreaga noastră făptură luăm parte la unanima manifestare a tării. Mândria ţării este mai ales mândria judeţului şi oraşului nostru. De aceea în semn al celei mai înalte admiraţiuni şi ca suprem şi totuşi modest omagiu ce-i putem aduce, propun să fie proclamat cetăţean de onoare al comunei Dorohoi şi a i se înmâna un pergament, care să rămână ca o veşnică dovadă a sentimentelor de admiraţie şi recunoştinţă ce-i păstrăm.

Comisiunea
În unanimitate, prin aclamaţiuni şi aplauze, asociindu-se la propunerea d-lui Preşedinte în puterea art. 104, aliniatul 21, legea organizării administraţiei locale      

Decide:
Proclamă cetăţean de onoare al comunei urbane Dorohoi pe GEORGE ENESCU. Ordonă înscrierea sa pe listele de alegători a comunei Dorohoi.”


Pe frontispiciul primăriei locale a fost amplasată o placă omagială care aminteşte de  această acţiune onorabilă. Considerăm că  şedinţa, pe care am reamintit-o cititorilor noştri, a fost un act de respect şi deosebită preţuire acordate genialului fiu al plaiurilor noastre. George Enescu răspundea cu deosebită plăcere la orice invitaţie venită din partea primăriei locale şi, atenţie!, niciodată nu a vrut să primească banii strânşi la concertele lui. Totdeauna îi destina acţiunilor de binefacere din oraş. Aplauzele şi ovaţiile de pretutindeni unde a concertat nu i-au schimbat firea de moldovean blajin, îndrăgostit de plaiurile natale... prof. Dorina Mandachi

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

george-enescu-in-memoria-timpuluiGeorge EnescuG. Enescu
DorohoiNews.ro, 04-05-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

05.05.2015 la 00:09

PATRIOT, GENIU, CARACTER. SUNT MANDRU CA SUNT SI AM COPILARIT PE MELEAGURILE DIN LIVENI, LA 100 DE METRI DE MUZEU.

04.05.2015 la 21:44

Din ceea ce ai scris tu, fost drohoian, inteleg ca nu mai locuiesti in Dorohoi, ceea ce imi face placere... Invata sa scrii si dupa aceea comenteaza.

04.05.2015 la 15:57

el ma face sa tin capul susu ca amandoi provenim di urbia DOROHOI mama mea la cunoscut personal si era mandra de asta dorohoiul este o pepiniera de genii si talente pastrati traditia dorohoiana

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro