Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

membri Asociatiei IHTIS05

An de an, membri Asociației IHTIS se străduiesc să evidențieze cultura ca fiind singurul climat care asigură dezvoltarea omului individual, îndeosebi a tinerilor dezavantajați prin statutul lor social. Prin artă, cultură și tradiție se ilustrează ceea ce puține asociații reușesc, anume că: stând într-un fotoliu rulant sau în picioare, tinerii simt, gândesc și se manifestă la fel.

Acestea sunt criteriile care au stat la baza Proiectului cultural „TALENT ÎN BUNDIȚĂ NOUĂ”, înscris în concursul organizat de Administrația Fondului Cultural Național 2015, aria tematică Artele Spectacolului, scopul propus de Asociația IHTIS fiind: crearea cadrului favorabil evaluării, ascensiunii și promovării tinerilor artiști debutanți, cu și fără dizabilități, iubitori și păstrători ai folclorului autentic și tradițiilor românești, facilitându-le participarea în concursuri, festivaluri și emisiuni folclorice, sprijinindu-i în depășirea problemelor sociale, cu care se confruntă.

O parte dintre beneficiarii proiectului s-au întâlnit marți, 7 iulie 2015, la Clubul Copiilor din Dorohoi, pentru a-si dovedi abilitățile interpretative, acestora fiindu-le dăruite pe parcursul proiectului, toată recuzita necesară unui interpret popular: costum național, două melodii proprii, mijloace de promovare, prezență pe scena unui festival național desfășurat sub egida UNESCO, apariții tv etc.    

Examinator: dl. prof MARCEL DUPU - Director al Asociației MUGURELUL din Dorohoi, prin sprijinul său deosebit urmând a fi realizată cea de-a doua acțiune din cadrul proiectului menționat, anume: realizarea liniilor melodice pentru 10 piese.

„A fost o experiență frumoasă, fiind reliefat atât talentul tinerilor selectați în proiect, cât și disponibilitatea părinților lor de a-i sprijini să performeze în slujirea folclorului românesc. Profesionalismul dlui Prof. MARCEL DUPU garantează succesul beneficiarilor selectați, pe termen lung, o imensă valoare adusă în proiect, pentru care îi adresăm recunoștință maximă. Permanent căutăm iubitori și păstrători ai folclorului românesc, tineri cu abilități vocale native, dar dezavantajați social, îndeosebi cu dizabilități fizice. În această perioadă, descoperirea acestora are ca finalitate participarea GRATUITĂ la Festivalul folcloric național DOBROGE, MÂNDRĂ GRĂDINĂ, ce va avea loc în perioada 25 – 30 august, pe litoral. Pentru ultimele înscrieri, așteptăm să fim contactați urgent” – Mihaela Mihăescu

Pentru imaginile surprinse, ii adresam multumiri dlui MARIUS PETRESCU.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

membri Asociatiei IHTIS05membri Asociatiei IHTIS02membri Asociatiei IHTIS03membri Asociatiei IHTIS04membri Asociatiei IHTIS01membri Asociatiei IHTIS06membri Asociatiei IHTIS07membri Asociatiei IHTIS08membri Asociatiei IHTIS09membri Asociatiei IHTIS10membri Asociatiei IHTIS11membri Asociatiei IHTIS12membri Asociatiei IHTIS13membri Asociatiei IHTIS14membri Asociatiei IHTIS15membri Asociatiei IHTIS16membri Asociatiei IHTIS17membri Asociatiei IHTIS18membri Asociatiei IHTIS19
DorohoiNews.ro, 10-07-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro