Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Marea povestire

În Aula „Dimitire Pompeiu” a Colegiului Naţional Grigore Ghica s-a desfăşurat ieri, 6 mai 2011 începând cu ora 17.00, Campania Globală pentru Educaţie, un eveniment anual, desfăşurat la nivel mondial şi care are ca principal scop atragerea atenţiei publice asupra importanţei accesului la educaţie.

Coordonatorul naţional este încă din anul 2001 Organizaţia „Salvaţi Copiii”, aceasta împreună cu diverse asociaţii de caritate, sindicate, cadre didactice şi elevi promovează campania încercând astfel să impresioneze liderii de opinie şi autorităţile în legătură cu statisticile îngrijorătoare precum cele recente care arată că 115 milioane de copii nu au fost niciodată la şcoală.
            
Anul acesta titlul campaniei este „Marea povestire”, iar sloganul „Este un drept!Fă-l să fie un drept!” împreună cu discuţiile purtate au demonstrat consecinţele neparticipării la educaţie a femeilor şi fetelor. Printre invitatele la acest eveniment s-au aflat: Iulia Şlincu, inspector şcolar de specialitate limba română, Elena Duţă, director BRD; Mihaela Cărăuşu, educatoare şi preşed. Comitetului de Părinţi; Angela Francu, inginer chimist; Lucica Gherase, prof. Daniela Pavel, prof. Claudia Jâşcanu, prof Sonia Nicorici, bibl. Mariana Hluşcu. „Invitatele sunt mai presus de toate femei care aduc cinste comunităţii noastre locale şi ele au dorit să împărtăşească  experienţa lor personală, şi mai exact, cum educaţia le-a ajutat să urce în viaţă”, a spus cons. educativ Otilia Puiu.
            
Activitatea coordonată de consilier educativ Otilia Puiu a constat în purtarea unor discuţii libere despre familia modernă, dreptul la educaţie şi egalitatea de şanse, în conceperea unor exerciţii de imaginaţie sub numele „Cum ar fi viaţa fără şcoală”, şi în prezentarea unui scurt material informativ.
         
„Dacă îţi faci munca cu conştiinciozitate, sigur îţi va fi recunoscută şi apreciată. Fetele şi femeile din lumea întreagă trebuie să înţeleagă că drumul care nu duce la şcoală nu duce nicăieri”, a spus inspector şcolar de spec. Iulia Şlincu. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)


Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Marea povestire
DorohoiNews.ro, 07-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro