Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Postul Paştelui

Anul acesta, Postul Paștelui a început la 14 martie și va dura până la 30 aprilie. În zilele noastre, postul reprezintă o perioadă de pregătire spirituală pentru toți creștinii care sărbătoresc Învierea Domnului. Ortodocșii vor sărbători Sfintele Paști la data de 1 mai.

În primele secole se obişnuia să se postească doar în Vinerea Patimilor, sau doar două zile înainte de Paşti sau o săptămâna, conform calendarulortodox.ro.

La sfârşitul celui de-al treilea secol, Postul Mare a fost împărţit în două: Postul prepascal, cunoscut sub numele de Postul Păresimilor care ţinea până în Duminică Floriilor şi Postul Paştilor (Postul pascal) care ţinea o săptămâna, începând cu Duminică Floriilor şi încheindu-se cu Duminică Învierii Domnului.

În urmă Sinodului I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Răsărit s stabilit ca durata postului să fie de şapte săptămâni, durată care a rămas valabilă până în zilele noastre.

Ce trebuie să facă creştinii în timpul postului

În Postul Mare creştinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunţarea la alimentele de provenienţă animalice. Mai mult, aceştia trebuie să se înalţe sufleteşte prin rugăciune alături de fapte bune.

Postul reprezintă reţinerea totală de la anumite alimente şi băuturi în scop religios şi moral. Mai mult, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc.

În calendarul bizantin Postul Mare începe în lunea de după Duminică izgonirii lui Adam din rai, iar cel latin cu Miercurea Cenuşii. Sursa: realitatea.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Postul Paştelui
DorohoiNews.ro, 15-03-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.03.2016 la 07:19

Foarte sugestiva fotografia cu Sfânta Evanghelie, de acolo trebuie să învăţăm. Pe perioada postului creştinii trebuie sa se reţină de la anumite alimente şi băuturi şi de la "anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele". Asta înseamnă că nu de la toate gândurile necurate, patimi, pofte sau fapte rele? Sau în afara perioadei de post putem avea gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele? Eu cred că un creştin care iubeşte pe Domnul Iisus, în fiecare zi a vieţii se fereşte de tot ce este rău.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro