La 40 de zile dupa Înviere prăznuim Înălţarea lui Isus Hristos la cer, iar creştinii se saluta cu Hristos S-a înălţat! şi Adevărat S-a înălţat! Sărbătoarea este consacrată şi ca Zi a Eroilor, România comemorând şi pe eroii români şi pe cei străini. În aceeaşi zi, calendarul popular marchează  Ispasul şi Joia Iepelor, sau Paştele Cailor.

Sărbătoarea Naţională Ziua Eroilor comemorează bărbaţii şi femeile care au căzut de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, România devenind prima ţară care îi comemorează în aceeaşi zi pe eroii străini şi pe cei români. Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles, încheiat în 1919, prin care ţările beligerante din Primul Război Mondial s-au obligat la întreţinerea mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective, precum şi a monumentelor comemorative de război dedicate acestora.

În perioada comunistă, prin Decretul nr. 71/1948, data de comemorare a fost schimbată la 9 mai, dar apoi s-a revenit la data iniţială.

Prin hotărarile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbatoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţionala bisericească.

Astfel, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate, de Înălţare se face şi pomenirea tuturor ostaşilor şi luptătorilor, care, în toate timpurile şi în toate locurile, s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

După Sfânta Liturghie se oficiază slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului, iar în unităţile militare, la monumentele închnate eroilor şi în cimitirele militare au loc ceremoniale militare şi religioase cu depuneri de coroane şi jerbe de flori.
Înălţarea, unul dintre cele mai vechi prazince creştine

Înălţarea Domnului este descrisă în Faptele Apostolilor, a V-a carte a Noului Testament, astfel:

după Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi pe Muntele Măslinilor, timp de 40 de zile, pentru a le da ultimele învăţături. Iisus le-a spus că le va sta mereu alături, lor şi celor botezaţi în religia creştină, chiar dacă misiunea sa pe pământ se apropia de sfârşit. Apoi, în prezenţa îngerilor şi a Maicii Domnului, un nor L-a ridicat din mijlocul lor şi Isus s-a înălţat cu trupul la cer.

Sărbătoarea Înălţării Domnului este atestată încă din anul 332, de către Eusebiu de Cezareea în opera sa despre sărbătoarea Paştilor, şi se ţinea nu în ziua a 40-a după Paşti, ci în a 50-a zi, odată cu Rusaliile.

La puţin timp după anul 400, şi pelerina apuseană Egeria, povesteşte că a luat parte la serviciile liturgice de pe Muntele Eleon, al Măslinilor, într-o biserică ridicată de către Împărăteasa Elena, pentru a marca locul în care a vorbit Mântuitorul şi unde S-a Înălţat la cer.

Pe locul acestei biserici se înalţă acum Biserica creştină Tatăl Nostru, cu statut de mănăstire şi aflată în grija surorilor carmelite care aparţin de Biserica Romano-Catolică. În curtea mănăstirii, pe toţi pereţii laterali, şi în interiorul bisericii se afla mai mult de 100 de plăci de ceramică alba inscripţionate cu rugăciunea „Tatal nostru", în mai mult de 70 de limbi. În ziua Înălţării se adună aici o mulţime de creştini şi clerul diverselor confesiuni ţine Sfânta Liturghie. Slujba zilei are legatura şi cu Învierea şi cu Pogorârea Sfântului Duh.

GALERIE FOTO