Astăzi la Casa de Cultura Dorohoi : Invitat de seamă al Cenaclului Editor - Marius Giradă

24 mai 2011, Cultura
Astăzi la Casa de Cultura Dorohoi : Invitat de seamă al Cenaclului Editor - Marius Giradă

Putini dorohoieni au auzit despre Marius Giradă, acel tanar de 32 de ani care desi are un handicap sever tasteaza la calculator cu nasul, ba chiar a reusit sa publice si o carte de poezii scrise de el. Recent, acesta, a adresat o scrisoare premierului Emil Boc, scrisoare care a fost preluata si difuzata de canalele de stiri ale principalelor televiziuni nationale.  
   
Ast[zi, 24 mai incepand cu ora 17.00, la Sala de Conferinte "Ştefan cel Mare" a Casei Municipale de Cultură din Dorohoi, Cenaclul Editor va avea ca invitat pe Marius Giradă. Unul din coordonatorii acestui Cenaclu (alături de Nicu Anton si Valuţa Murariu), prof. dr. Ciprian Voloc, a declarat, pentru Dorohoi News : „Până în prezent nu am ştiut despre acest tânăr. Am citit cu interes cartea de poezie a acestuia, pe care mi-aţi procurat-o chiar dumneavoastră, cei de la Dorohoi News şi consider că, noi, oamenii, care în pofida greutăţilor cotidiene încercam să facem cultură, trebuie să îl cunoaştem mai îndeaproape pe acest Marius Giradă. Profit de acest prilej şi invit pe toţi cei care doresc să îl cunoască pe Marius să ni se alăture, în încercarea de a populariza acest caz unic în Dorohoi şi poate chiar în România. Mă adresez acum şi elevilor, care nu ar trebui să rateze această întâlnire, întrucat, sincer, au ce învăţa de la Marius. Ţinând cont de faptul că el nu a fost nici măcar o singură zi la şcoală, mesajul poeziilor sale este extrem de profund şi de uman, are darul de a răscoli până şi cele mai reci suflete, şi, cred, are menirea de a ne scoate, parţial, din indiferenţa cotidiană, care - şi în această privinţă Marius Giradă încearcă să tragă un semnal de alarmă - lent, dar sigur, ne ucide. Practic, în faţa acestui tânăr, care este apropiat ca vârstă, de mine, nu mă pot simţi decât ruşinat. Dacă noi, oamenii, ne judecăm îndeobşte aspru, unii pe alţii, în viaţa de zi cu zi, după criterii de multe ori îndoielnice, pe acest tânăr trebuie să-l judecam aşa cum Dumnezeu ne va judeca, pe noi, cândva: ţinând cont de ceea ce am făcut cu ceea ce El ne-a dăruit (pilda talanţilor, din Noul Testament, trebuie să ne fie călăuză, în această privinţă). Ei bine, în comparaţie cu ce a făptuit Marius Giradă, exploatând posibilităţile pe care i le-a dăruit lumea şi Dumnezeu, noi toţi am făptuit şi făptuim puţin, mult prea puţin. Marius Girada, din această perspectivă, ne este superior nouă, tuturor." (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

 

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!