Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

festivalul de folclor 35

Sfârşitul lunii august a însemnat pentru Asociaţia IHTIS debutul unui nou proiect socio-cultural, prima activitate fiind marcată prin participarea unui număr de 10 tineri talentaţi, cu şi fără dizabilităţi, la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului concurs „Dobroge, Vatră de Folclor”, organizat de ASOCIAȚIA CULTURALĂ A COREGRAFILOR, SCENOGRAFILOR, ARTIȘTILOR LIBER  PROFESIONIȘTI ȘI AMATORI DIN CONSTANȚA, director fiind dl. Ovidiu Roșca.

Parteneri: Asociația MUGURELUL din Dorohoi și Asociația DOINĂ SUFLET ROMÂNESC din Văleni/Dâmbovița.

IHTIS: VOLUNTARIAT pentru INCLUZIUNE prin ARTĂ – proiect de tineret finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, adresat tinerilor cu şi fără dizabilităţi.

VOLUNTARIAT, INCLUZIUNE, ARTĂ - trei noţiuni îmbinate și evidențiate mai bine ca niciodată, de membrii Ansamblului MUGURELUL care au fost în fiece clipă alături de participanții cu dizabilități. Un aport deosebit a fost cel al tinerei interprete Georgiana Aurică (membră ADSR), care alături de distinsa doamnă Doina Badea au prezentat seară de seară soliștii vocali și instrumentiștii din întreaga țară, printre care și grupul adus în festival de Asociația IHTIS, grup valoros, remarcat și aplaudat la scenă deschisă de publicul numeros aflat pe litoral.

Cele 4 secțiuni de concurs la care au fost înscriși beneficiarii Proiectului VOLUNTARIAT pentru INCLUZIUNE prin ARTĂ (soliști vocali, soliști instrumentiști, grup vocal-folcloric și secțiunea concurenților cu dizabilități) au îmbogățit palmaresul concurenților, astfel:     

Secțiunea SOLIȘTI INSTRUMENTIȘTI:
Apetria George - Laurențiu (Asociația MUGURELUL) - Premiul II
Dutcovschi Eusebiu-Ștefan (Asociația MUGURELUL) - Premiul II
Mihai Constantin-Iustinian (Asociația MUGURELUL) - Premiul III
 
Secțiunea GRUP VOCAL:
Grupul MUGURELUL (Asociația MUGURELUL) - Premiul I

Secțiunea SOLIȘTI VOCALI:
Muha Alexandra (Asociația MUGURELUL) – Premiul III
Ilioni Clara-Gabriela (Asociația IHTIS) - Premiul III

Secțiunea DIZABILITĂȚI (soliști vocali)
Mihai Georgiana-Marilena (Asociația IHTIS) - Premiul I
Toma Tony Ștefan (Liceul Tehnologic Special “Sfântul Stelian” Botoșani) - Premiul I
Programul Festivalului a inclus zilnic și două concursuri de: “Miss” și “Mister”, grupul nostru bucurându-se și aici de două premii importante, la Secțiunea “Mister”:
Mihai Constantin-Iustinian (Asociația MUGURELUL) - Premiul I
Apetria George Laurențiu (Asociația MUGURELUL) - Premiul III

Responsabilitatea într-un astfel de proiect este imensă.
„În calitate de voluntar IHTIS și însoțitor al Grupului “Mugurelul” din Dorohoi, îndrumat de distinsul domn profesor Marcel Dupu, pot spune că a fost o experiență interesantă și fructuoasă, având în vedere colaborarea dintre Asociația IHTIS și Asociația Mugurelul din Dorohoi, astfel aducându-ne împreuna la Festivalul Național „Dobroge, Vatră de Folclor”, unde ne-am  simțit, timp de o săptămână, ca într-o familie. Cei opt tineri, care au făcut parte din grup, au avut o conduită ireproșabilă, dovedind spirit de echipă, implicare, dăruire, respect, punctualitate și aplecare atât asupra persoanelor cu dizabilități cât și asupra voluntariatului. A fost o plăcere deosebită să-i însoțesc pe acești tineri frumoși, talentați și responsabili, care s-au remarcat în mod deosebit în cadrul festivalului, în fața unui juriu de specialitate, la probe individuale și de grup, răsplătindu-i astfel, atât pe domnul profesor cât și pe părinți cu diplome și medalii binemeritate. Felicitări domnului profesor Marcel Dupu pentru profesionalismul de care dă dovadă, implicare, dăruire și dragostea care-o revarsă asupra viitorilor mari artiști. Felicitări IHTIS pentru inițierea proiectului pentru Tineret „Voluntariat pentru Incluziune prin Artă”, dovedindu-se încă o dată rolul important al parteneriatelor în vederea voluntariatului și incluziunii, de data aceasta a INCLUZIUNII PRIN ARTĂ. Mă simt onorată să fiu voluntar IHTIS și vă îndemn să descoperiți Asociația IHTIS, o asociație care și-a propus să vegheze asupra tinerilor cu și fără dizabilități, prin proiecte valoroase și îndrăznețe, recunoscute și premiate la nivel național!” – Marinela Mihai  / voluntar

„Le mulțumesc din suflet organizatorilor, dar și Asociației DOINĂ SUFLET ROMÂNESC pentru invitație și încrederea pe care au avut-o. A fost o onoare pentru mine de a mă număra printre prezentatorii Festivalului “Dobroge Vatră de Folclor” – eu, o tânără la început de drum, să prezint un festival așa mare. M-am dus cu teama că nu voi face faţă dorințelor prea mari, că nu îi voi putea mulțumi pe toți așa cum aș vrea. Mi-era frică să nu îmi exteriorizez emoțiile ce puteau să mă dărâme. Însă, nu a fost așa. Am cunoscut oameni minunaţi, ce o să rămână în sufletul meu pentru totdeauna. Un astfel de concurs evidențiază, în primul rând, ideea de comunicare și de colectivizare a tuturor participanţilor. După părerea mea, am reușit să fim o adevărată familie, aducând în faţa publicului tot ce este mai frumos în folclorul nostru românesc. Am pornit de la parada costumelor populare, ele fiind primele cu care publicul avea să facă cunoştinţă.... Am continuat cu tradițiile, cântecul și jocul popular, împletite cu iubirea de a arăta tuturor că românii sunt oameni speciali. Mă mândresc cu acest lucru...” – Georgiana Aurică / prezentator

„Valorile și principiile ne fac ceea ce suntem noi ca și oameni. În doar 5 zile, diferitele situații spontane ne-a testat prietenia, generozitatea, încrederea, respectul, bunătatea, înțelepciunea, răbdarea, curajul... Mai mult decât la toate celelalte grupuri, IHTIS a avut o misiune în plus, anume: „INCLUZIUNEA prin ARTĂ” și… AM REUȘIT! Meritul este al tuturor: organizatori, parteneri, membri ai juriului, concurenți, instructori, însoțitori, prezentatori și spectatori. ARTA, FOLCLORUL, COMPETIȚIA au trecut în plan secund condiția socială, mărturie stând succesul și atitudinea tuturor față de soliștii vocali cu dizabilități. Prin participarea IHTIS la acest festival, pentru al șaselea an consecutiv, experiența și-a spus cuvântul, exigența în preselecția participanților generând succesul acţiunii, obținut de: ANA-MARIA, GEORGIANA, CLARA, MARILENA si TONY - alaturi de ALEXANDRA, LUCIANA, LAVINIA, SEBASTIAN, GEORGE si IUSTINIAN. Recunoştinţă deplină d-nei înv. MIHAI MARINELA şi d-lui prof. DUPU MARCEL pentru sprijinul acordat”. – (Mihaela Mihăescu / coordonator proiect).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

festivalul de folclor 35festivalul de folclor 06festivalul de folclor 07festivalul de folclor 08festivalul de folclor 09festivalul de folclor 10festivalul de folclor 11festivalul de folclor 12festivalul de folclor 13festivalul de folclor 14festivalul de folclor 15festivalul de folclor 16festivalul de folclor 17festivalul de folclor 18festivalul de folclor 19festivalul de folclor 20festivalul de folclor 21festivalul de folclor 22festivalul de folclor 23festivalul de folclor 24festivalul de folclor 25festivalul de folclor 28festivalul de folclor 29festivalul de folclor 30festivalul de folclor 31festivalul de folclor 32festivalul de folclor 33festivalul de folclor 34festivalul de folclor 26festivalul de folclor 27festivalul de folclor 01festivalul de folclor 02festivalul de folclor 03festivalul de folclor 04festivalul de folclor 05
DorohoiNews.ro, 04-09-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro