Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Martisor Dorohoian_finala_00

A doua parte a serii de concurs a Festivalului „Mrțișor Dorohoian” a început cu un moment de dans al trupei „Sunshine” coordonată de prof. Dicu Constantin de la Clubul copiilor Dorohoi.

Ion Moise Bădulescu, câștigătorul trofeului „Mărțișor Dorohoian” 2016 a urcat pe scena de la Dorohoi și a încântat publicul cu melodii precum: „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Hora din Moldova”, „Îngerul meu”, „Mamma Knows Best”. „M-am simțit minunat anul trecut pentru că publicul a fost minunat. A fost un trofeu care mi-a adus noroc: de atunci am participat la X-factor și am ajuns în ultimii 3 băieți în echipa Deliei, dar și cu o piesă la Eurovision, care, din păcate, nu a fost selectată, însă, în finala Eurovision mă puteți urmări alături de Cristina Vasiu. Mă bucur că sunt alături de voi și în acest an, să aveți un an bun și să ne vedem și cu alte ocazii”, a declarat Jonny Bădulescu.

Ultimul moment din seara de 4 martie 2017, pe scena Sălii Teatrului a aoarținut îndrăgitului interpret din Republica Moldova, Ian Raiburg. Acesta a făcut deliciul publicului cu melodii dedicate dragostei cunoscute, precum:  „Sărut femeie mâna ta”, „Primăvară”, „Ce seară minuntată”, „Cumpărați flori”, „Un băiat iubea o fată”, „Poveste adevarată” ș.a. „Prima dată sunt într-un așa orășel simpatic, cum e Dorohoiul. Nu pot să cânt toate cele 300 de piese pe care le-am scris, am ales un buchet de melodii mai cunoscute, dedicate acestei zile speciale! Vă urez o mare bogăție care se numește sănătate!a declarat Ian Raiburg. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Martisor Dorohoian_finala_00Martisor Dorohoian_finala_01Martisor Dorohoian_finala_02Martisor Dorohoian_finala_03Martisor Dorohoian_finala_04Martisor Dorohoian_finala_05Martisor Dorohoian_finala_06Martisor Dorohoian_finala_07Martisor Dorohoian_finala_08Martisor Dorohoian_finala_09Martisor Dorohoian_finala_10Martisor Dorohoian_finala_11Martisor Dorohoian_finala_12Martisor Dorohoian_finala_13Martisor Dorohoian_finala_14Martisor Dorohoian_finala_15Martisor Dorohoian_finala_16Martisor Dorohoian_finala_17Martisor Dorohoian_finala_18Martisor Dorohoian_finala_19Martisor Dorohoian_finala_20Martisor Dorohoian_finala_21Martisor Dorohoian_finala_22Martisor Dorohoian_finala_23Martisor Dorohoian_finala_24Martisor Dorohoian_finala_25Martisor Dorohoian_finala_26Martisor Dorohoian_finala_27Martisor Dorohoian_finala_28Martisor Dorohoian_finala_29Martisor Dorohoian_finala_30Martisor Dorohoian_finala_31Martisor Dorohoian_finala_32Martisor Dorohoian_finala_33Martisor Dorohoian_finala_34Martisor Dorohoian_finala_35Martisor Dorohoian_finala_36Martisor Dorohoian_finala_37Martisor Dorohoian_finala_38Martisor Dorohoian_finala_39Martisor Dorohoian_finala_40Martisor Dorohoian_finala_41Martisor Dorohoian_finala_42Martisor Dorohoian_finala_43Martisor Dorohoian_finala_44Martisor Dorohoian_finala_45Martisor Dorohoian_finala_46Martisor Dorohoian_finala_47Martisor Dorohoian_finala_48Martisor Dorohoian_finala_49Martisor Dorohoian_finala_50Martisor Dorohoian_finala_51Martisor Dorohoian_finala_52Martisor Dorohoian_finala_53Martisor Dorohoian_finala_54Martisor Dorohoian_finala_55
DorohoiNews.ro, 05-03-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro