Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

hram seminar dorohoi 02

În zilele de 4 și 5 august 2017, Seminarul Teologic Liceal din Dorohoi și-a serbat, ca în fiecare an, ocrotitorul și patronul spiritual, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Manifestările au debutat cu Slujba Vecerniei, oficiată vineri, 4 august 2017 de un sobor de 15 preoți, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Vasile Cojocariu de la Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” din Bucecea. A fost o slujbă deosebită, liniștită și înălțătoare, la care au luat parte profesori, ostenitori și elevi ai Seminarului, precum și numeroși credincio și din Dorohoi și împrejurimi.

Sâmbătă, 5 august 2016, de la primele ore ale dimineții, în paraclisul „Sf. Ioan Iacob”, din incinta Seminarului, au fost săvârșite Utrenia, Acatistul, închinat Sfântului Ioan Iacob, precum și Sfânta și dumnezeiasca Liturghie. Soborul de 23 preoți și un diacon a fost condus de Protos. Conf. Dr. Iustinian Cîrstoiu, care a rostit și cuvântul de învățătură.

Părintele Constantin Muha, director al Seminarului dorohoian, a mulțumit tuturor celor prezenți, dar mai ales Sfântului Ioan Iacob, care prin rugăciunile sale, își face simțită prezența permanent în mijlocul elevilor, profesorilor și tuturor celor care ajută la ridicarea și afirmarea învățământului teologic dorohoian. „Este o zi binecuvântată, o zi în care ne întâlnim cu ocrotitorul nostru în mod festiv. Ne întâlnim cu dânsul adesea în rugăciune și îl chemăm în ajutor, strigăm să ne ajute. Ne bucurăm să ne regăsim din nou în rugăciune în acest mic paraclis al Seminarului dorohoian. Paraclisul acesta este un vis al multor generații, care s-a împlinit cu ajutorul lui Dumnezeu. Iată, Sfântul Ioan Iacob lucrează și aici și în alte locuri”, a spus părintele director.

La final s-a oficiat Slujba de pomenire pentru ctitorii Seminarului, urmată de agapa festivă în cantina Seminarului. (Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

hram seminar dorohoi 02hram seminar dorohoi 01hram seminar dorohoi 03hram seminar dorohoi 04hram seminar dorohoi 05hram seminar dorohoi 06hram seminar dorohoi 07hram seminar dorohoi 08hram seminar dorohoi 09hram seminar dorohoi 10
DorohoiNews.ro, 06-08-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

06.08.2017 la 22:38

Inaltatoare momente! Multumiri si felicitari!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro