Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pelerinaj

Credincioşi ai Bisericii Armene din Europa, Orientul Apropiat şi nordul Africii se află, timp de două zile, la Suceava, pentru a participa la manifestările prilejuite de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. 

Programul liturgic va debuta sâmbătă seara cu Slujba Vecerniei, urmată de sfinţirea Madagh-ului ce se va pregăti la Biserica „Sf. Cruce'' de către un sobor de episcopi şi preoţi ai Bisericii Armene, la vor participa şi aproximativ o sută de tineri armeni din diaspora. Aceştia se află la Suceava la Conferinţa Europeană a tineretului Bisericii Armene, primul eveniment de acest gen organizat de Eparhia Armeană din România. 

Duminică dimineaţă, începând cu ora 9:30, va avea loc procesiunea spre Biserica Mănăstirii Hagigadar, urmată de oficierea Sfintei Liturghii. 

Vor participa ierarhi ai Bisericii Armene din SUA, Franţa, Marea Britanie, Siria, Egipt, Ucraina, Rusia, Grecia, Bulgaria, Austria, Elveţia, Cehia, Polonia, Italia, Georgia. 

După Sfânta Liturghie se va oficia slujba sfinţirii strugurilor, conform rânduielii Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene, urmată de o agapă tradiţională la care sunt invitaţi să participe toţi pelerinii. 

Celebrările vor continua pe 14 august, de la ora 9:30, când se va oficia o slujbă de pomenire a morţilor la Mănăstirea Zamca, urmată de cuvântul de învăţătură şi binecuvântare al episcopului Datev Hagopian, conducător al Eparhiei Armene din România. 

Totodată, începând din 12 august, la Suceava este deschisă expoziţia Armenii Bucovinei istorice. Instantanee fotografice şi documentare'', organizată de Sucursala Suceava a Uniunii Armenilor din România, în parteneriat cu Parohia Bisericii Armene. 

Expoziţia documentară este deschisă la Muzeul Şcolii Armeneşti din Suceava, situat în curtea Bisericii „Sf. Cruce'', şi va putea fi vizitată până pe 14 septembrie. 

Expoziţia cuprinde scrisori, informări şi acte oficiale referitoare la comunitatea armenească din Bucovina şi albumul omagial „Armenii Bucovinei de ieri şi de azi. O istorie ilustrată''.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pelerinaj
DorohoiNews.ro, 13-08-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând locuri de casă în Dorohoi

Vând locuri de casă în Dorohoi
Vand locuri de casa in Dorohoi str.Casin in suprafata de 900mp la pretul de 20euro/mp,1500mp la pretul ...

Vând teren intravilan, ideal pentru construcție

Vând teren intravilan, ideal pentru construcție
Vind teren intravilan în suprafață de 2500 mp cu deschidere de 20 metri la drum asfaltat, ideal ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro