Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sf Maria Mare

Sfânta Maria Mare este prăznuită de creştini pe data de 15 august, această zi fiind ziua în care se pomeneşte Adormirea Maicii Domnului sau, mai exact, trecerea sa în nefiinţă. Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria. Urările de LA MULŢI ANI se spun pe 8 septembrie, de SFÂNTA MARIA MICĂ.

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria cu trupul la cer. Conform tradiţiilor bisericeşti, pe data de 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria - 2015 nu se spune "La mulţi ani" celor care poartă numele sfintei. Cei care poartă numele Sfintei Maria îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, respectiv la Naşterea Maicii Domnului.

Tradiţii şi obiceiuri
După o pioasă tradiție veche, cunoscută mai întâi în Apus și trecută apoi și în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu. Sfânta Maria Mare este cunoscută ca Paștele din timpul verii, tocmai pentru că vorbește despre Învierea cu trupul a Maicii Domnului. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, potrivit CrestinOrtodox.ro.

Ce NU e bine să faci de Adormirea Maicii Domnului
Tradiţia spune că în ziua de Sfânta Maria se merge la biserică şi se împart struguri, prune şi faguri de miere pentru sufletul celor care au murit. În unele zone, după slujba, femeile merg la cimitire pentru a tămâia mormintele celor dragi. În biserică se pomenesc cei adormiţi, dar şi cei care au purtat numele Sfintei Fecioare. Fetele nemăritate obişnuiesc să culeagă flori, pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi le iau acasă şi le aşează în dreptul icoanei Maicii Domnului.

Se crede că astfel acestea vor avea parte de sănătate şi o soartă bună. Mai mult, se spune că aceste flori au puteri tămăduitoare, ele putând alina dureri şi ocroti casa respectivă. Mai mult, în trecut, fetele purtau o planta numită „năvalnic”, care avea puterea să aducă peţitori.

Ce este interzis să faci pe 15 august
Între cele două sărbători dedicate Sfintei Maria - 15 august şi 8 septembrie, când se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului - este timpul prielnic semănării grâului. Mai multe lăcaşuri de cult din ţară care o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului îşi serbează încă de vineri (14 august) hramul. Sărbătoarea vine şi cu o serie de superstiţii de Sfânta Maria Mare, care ar fi bine să nu fie trecute cu vederea. De acum încolo, este interzis scăldatul în apele curgătoare căci se crede că râurile au fost spurcate de cerb. Tot odată cu 15 august şi cu apropierea toamnei, tradiţia populara ne invată că este bine să nu mai dormim afară sau pe prispă.

Ce nu ai voie să faci de ADORMIREA MAICII DOMNULUI:
Spalatul rufelor, chiar si cu masina de spalat, este interzis la orice mare sarbatoare. Nici Adormirea Maicii Domnului nu face exceptie. Se spune ca cine spala haine in timp ce oamenii sunt la biserica va avea parte numai de ghinioane toata viata.

Nu ai voie sa te tunzi de SF MARIA
Acest lucru este valabil atat pentru femei cat si pentru barbati. In cazul barbatilor, daca se tund si arunca parul la gunoi, risca sa cheleasca.

Ziua de 15 august este ultima in care mai poti culege plante miraculoase pentru tratarea diferitelor afectiuni.

Nu este bine sa stai cu usa inchisa pe parcursul acestei zile. Se spune ca Fecioara Maria poate intra oricand in casele crestinilor pentru a imparti harul sau divin.

Chiar daca nu mai este post, ziua de 15 august trebuie respectata. Masa de Sf. Maria trebuie sa fie cat mai cumpatata.

Se spune ca in aceasta zi nu e bine sa te scalzi in rauri de munte, altfel vei fi „lovit" de soarta.

Daca ai de facut un drum important de SF MARIA 2017, ia cu tine cel mai bun prieten. Se spune ca in aceasta zi pot avea descarcari electrice pentru a arata supararea Fecioarei Maria fata de oamenii necredinciosi si neuniti. Plecarea la drum de unul singur arata egoism si independenta. Daca vrei sa fii protejat, desi mergi de unul singur la drum, ia cu tine o cruciulita sau un obiect sfintit si vei fi in afara oricarei primejdii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sf Maria Mare
DorohoiNews.ro, 15-08-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă în Dorohoi sau împrejurimi

Caut loc de muncă în Dorohoi sau împrejurimi
caut loc de munca in dorhoi sa imprejurimi,detin permis categoria b,sunt o persoana muncitoare.telefon: ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro